Propunerea legislativa privind controlul averilor, formulata de Ministerul Justitiei, prin care se stipuleaza, printre altele, incompatibilitatea profesiei de avocat cu cea de parlamentar, a iscat controverse. In timp ce Monica Macovei considera incalcarea acestor prevederi drept o "abatere disciplinara", presedintele UAR, Calin Andrei Zamfirescu, se opune, sustinand ca toate
Parlamentele lumii sunt pline de avocati.
Potrivit proiectului elaborat de Ministerul Justitiei, si postat joi seara pe site-ul institutiei, avocatii nu pot fi parlamentari, membri ai Guvernului sau alesi locali, incalcarea acestor prevederi fiind considerata abatere disciplinara.
In replica, presedintele Uniunii Avocatilor din Romania (UAR), Calin Andrei Zamfirescu, s-a aratat indignat fata de aceasta propunere, argumentand ca "toate Parlamentele lumii sunt pline de avocati".
"Tot corpul de avocati se opune initiativei de a se declara incompatibil mandatul de parlamentar cu profesia de avocat", a declarat, citat de Mediafax, presedintele UAR, Calin Andrei Zamfirescu.
El nu a exclus faptul ca exista aparatori care au probleme de moralitate, dar ca aceste situatii trebuie prezumate. "Ce se intampla la noi insa...", a incheiat Zamfirescu.
Conform proiectului, calitatea de deputat si senator este incompatibila, printre altele, cu orice functie de conducere sau de cenzor la societatile comerciale, civile, bancare sau institutii de credit, societati de asigurare si financiare, precum si la institutiile publice, asociatii sau fundatii, cu cea de reprezentant al statului in Adunarile Generale ale societatilor mentionate sau de manager sau membru al Consiliilor de Administratie ale regiilor autonome, companiilor si societatilor nationale.
Totodata, este considerat a fi in incompatibilitate parlamentarul care are calitatea de membru al unui grup de interes econo