Sint un lenes si un delasator. Dar unul cam obosit. Iata-ma scriind cu o ora inaintea plecarii la Craiova. Tirgul de Carte Gaudeamus. Lansari, Roxane, cititori.
Cum se face de am ajuns din nou sa-mi scriu articolul in ultima clipa?
Cum ziceam, oboseala... N-am mai putut sta asta-noapte, am preferat sa ma culc si sa ma scol mai devreme azi. Ma cam ajunge din urma agitatia ultimelor zile. Ultimele... 30? 60? 90?
Parca-s dimensiunile unui top-model.
Ciudat ar mai arata!
Oboseala e o scuza, nu? Ne gasim mereu scuze. Pentru toate incapacitatile, pentru toate esecurile. Nici nu s-a intimplat bine (?) catastrofa, ca in loc sa gasim o cale de a imbunatati lucrurile, cautam scuze. De ce? Cum de ce? Ca sa iesim bine. Sa ne pastram imaginea. Care imagine... mai sifonata, mai data la calcat, dar e imaginea noastra.
Uneori am impresia ca tinem mai mult la imagine decit la adevar.
Adevar. Vorbe mari. Poate adevarul nu e decit o imagine bine promovata. O imagine care convinge.
Ce adevar stim despre X sau Y? Adevarul imaginii, nu? Adevarul care ni se arata.
Avea dreptate Robert David in povestirea aia a lui, "Turnurile gemene". Traim ceea ce vedem. Ceea ce ni se arata, ceea ce ni se spune. Nu e nevoie de SF pentru a trai in lumi paralele. Ajunge sa ne uitam la televizor. Pentru ca ceea ce vedem pe ecran este o lume paralela. Cite o lume pentru fiecare post tv. si pentru a sari dintr-una intr-alta nu avem nevoie de cine stie ce aparate muncite de mintile scriitorilor de SF, ne e de ajuns telecomanda. Apasam pe un buton si intram intr-o lume in care partidul X este campionul dreptatii. Apasam pe alt buton si dam peste o lume in care acelasi partid duce tara de ripa.
As vrea sa pot apasa pe un buton al telecomenzii si sa intru intr-o lume in care Zei americani a lui Neil Gaiman
