"Nu va apucati de profetii, mai ales daca ele se refera la viitor", spunea marele, nemuritorul Samuel Goldwyn (G din MGM!), un om care si-a asigurat un loc de neclintit in istoria mondiala a gafei.
Cine s-ar fi gandit in 1953 ca din doua lucrari pe care autorii le considerau pietre de hotar in descifrarea secretelor originii vietii, doar una, legata de structura ADN si de mecanismele materiei vii, avea sa-i faca celebri pe autorii ei, Watson si Crick. A doua, semnata de Stanley Miller, privind originea vietii pe suprafata unui pietroi steril situat la 150 de milioane de kilometri distanta fata de o banala stea galbena, ramane cunoscuta doar specialistilor.
Darwin credea ca viata a aparut intr-o baltoaca mica si calda. Miller a incercat sa reproduca situatia de pe Pamantul primordial, dar succesele nu s-au grabit sa apara. Intrebarea de baza, ridicata de Patrick Thaddeus si Max Bernstein, era legata de "caramizile" materiei vii, mai ales de originea lor si avea sa capete trei raspunsuri: 1) de sus; 2) de jos; 3) de departe.
Adica: 1) formarea elementelor din care avea sa apara viata a avut loc in atmosfera, teorie cazuta de mult in disgratie - vechile argumente legate de asemanarile cu ceea ce se intampla pe Jupiter, Venus sau Marte s-au dovedit false.
2) viata a aparut pe fundul oceanului primordial, unde se nasc aminoacizi, lanturi scurte de proteine, care, cine stie... Nici o dovada.
3) alta teorie fara suport - in spatiu au fost identificate 135 de molecule organice, dar de aici si pana la viata e un drum lung. Si totusi, britanicul Charles Cocknell a reusit sa raspunda la o intrebare foarte dificila legata de posibilitatea supravietuirii componentelor vietii pe un Pamant supus unui bombardament continuu de ramasite ale formarii sistemului solar. Simplu, in aparenta, craterele de impact contineau poate baltoace caldute, care...
