Milan Babic, fostul preşedinte al republicii sârbe Krajina, din Croaţia, s-a sinucis în celula sa dintr-o închisoare din Haga, a anunţat un responsabil al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY).
Într-un comunicat, TPIY a precizat că Babic a fost găsit mort, duminică seara, în celula sa dintr-un centru de detenţie al ONU. "Autorităţile olandeze au fost imediat anunţate. Potrivit anchetei, autorităţile au confirmat că sinuciderea a fost cauza decesului", a declarat responsabilul. Judecătorul Fausto Pocar, preşedintele tribunalului, a ordonat o anchetă internă. Babic fusese condamnat la 13 ani de închisoare de către TPIY după ce fusese găsit vinovat de crimă împotriva umanităţii şi persecutarea de civili non-sârbi. După confirmarea condamnării de către camera de apel a TPIY, în 2005, el a fost transferat într-o ţară străină pentru a-şi ispăşi pedeapsa. El a fost dus la Haga, în februarie, fiind martor la procesul lui Milan Martic, un alt lider sârbo-croat. Sârbii din Croaţia au fondat republica Krajina după declaraţia de independenţă a Croaţiei, în 1991. Procurorii ONU îl considerau pe Babic ca fiind unul dintre principalii aliaţi ai fostului preşedinte iugoslav Slobodan Miloşevici. (Click News)
Milan Babic, fostul preşedinte al republicii sârbe Krajina, din Croaţia, s-a sinucis în celula sa dintr-o închisoare din Haga, a anunţat un responsabil al Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie (TPIY).
Într-un comunicat, TPIY a precizat că Babic a fost găsit mort, duminică seara, în celula sa dintr-un centru de detenţie al ONU. "Autorităţile olandeze au fost imediat anunţate. Potrivit anchetei, autorităţile au confirmat că sinuciderea a fost cauza decesului", a declarat responsabilul. Judecătorul Fausto Pocar, preşedintele tribunalului, a ordonat o anchetă internă. Babic fusese condamnat la 13 ani de închisoare de