Cu toate ca rezultatul ar lasa impresia ca a fost un meci echilibrat, partida HC Dunarea si Cetate Deva a fost la discretia brailencelor. Singurul moment echilibrat a fost inceputul de partida cind, dupa ce au fost conduse cu 2-0, in urma golurilor lui Ruscior si Patru, oaspetele au redus din diferenta prin Cartas si au reusit sa restabileasca egalitate prin golul lui Tataran pentru ca apoi sa preia conducerea dupa golul marcat de cea mai buna jucatoare a CSM-ului, Carmen Cartas.
Elena Nica a fost eliminata si, in superioritate numerica, brailencele au reusit sa marcheze de trei ori la rind, prin Patru, Radovici si Craciun. Din acest moment si pina la finalul primei reprize, meciul a fost la discretia echipei gazda care a plecat la vestiare cu un avantaj de cinci goluri. In aceasta ultima parte a reprizei Carmen Cartas a trimis o data mingea in bara din 7 metri. In minutul 28, Dana Goldic a sesizat iesirea inoportuna a portarului Laura Poenaru si a fost la un pas de a marca un gol foarte spectaculos si tot ea a aparat o aruncare de la 7 metri, in fata celuilalt inter de valoare al oaspetelor, Renata Tataran.
Dupa ce au condus la sapte goluri, din nou emotii pe final
Partea secunda a meciului a inceput cu o noua ratare importanta a oaspetelor si a avut-o din nou in prim-plan pe Tataran, care, de la 7 metri, nu a nimerit spatiul portii, ci doar bara din stinga a portii brailene.
Daca in prima repriza s-a jucat intr-o nota de fair play, o singura jucatoare fiind eliminata, repriza a doua a fost una plina de duritati, gazdele avind cinci eliminari, iar formatia vizitatoare sase, aceasta din urma raminind, in minutul 40, cu doar trei jucatoare de cimp in teren.
HC Dunarea a reusit sa se distanteze la 14-7 si si-ar fi putut mari diferenta la opt goluri, dar Poenaru a reusit sa pareze mingea arun