Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerii lui Cozma cer scumpirea gigacaloriei

Publicat in Adevarul, luni 6 martie 2006 · ·

în următoarele zile. Producţia scade, salariile crescMinerii de la Compania Naţională a Huilei Petroşani - CNH cer o majorare salarială cu 15%. Guvernul le acordă 5%, dar negocierile vor în următoarele zile.

Producţia scade, salariile cresc

Minerii de la Compania Naţională a Huilei Petroşani - CNH cer o majorare salarială cu 15%. Guvernul le acordă 5%, dar negocierile vor continua. Pentru acest an, minerii vor extrage huilă de 48,2 milioane dolari, comparativ cu 134,5 milioane dolari în 2005. Iar subvenţiile, în loc să fie mai mici, conform înţelegerilor cu UE, vor fi mai mari, comparativ cu 2005. Acestea vor fi de 76 milioane dolari faţă de 58,9 milioane dolari anul trecut. Ion Purcaru, consilier în MEC, susţine că presiunile minerilor fac parte din arta negocierii: "În mod cert, se vor întâlni undeva la mijloc, la 6,7%". CNH a produs între 2001 şi 2004 o cantitate de cărbune în valoare de 500 milioane dolari, dar a primit de la stat, sub formă de taxe şi subvenţii directe, mai mult de 1,5 miliarde dolari. În aceste condiţii, se ridică întrebarea: la ce e bună huila dacă este atât de scumpă? Răspunsul vine de la preţul tot mai mare al gazelor şi al păcurii. Huila şi lignitul reprezintă un debuşeu tot mai mare la crizele energetice. Seceta din 2003 din România, dar şi criza gazelor din ianuarie au săltat şi mai mult importanţa cărbunelui energetic.

Minerii lui Zoltan cer însă şi scumpirea cu 5% a gigacaloriei, scumpire ce ar duce la majorarea preţului huilei, se arată într-un comunicat al MEC.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Informări publice - 27 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 4 ore
În perioada 25.11.2024, orele 22,00 şi 01.12.2024 orele 17,00, se închide circulaţia rutieră în Braşov, str. Fânarului (zona trecerii la nivel km cf 5+408) pentru execuţia „Lucrărilor de întreţinere şi reparaţie a trecerilor la nivel cu calea ferată

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 7 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

Bolojan vrea reducerea la 300 a numărului de parlamentari, își aduce aminte de referendumul din 2009

Wall-Street.ro acum 37 minute
Preşedintele interimar al liberalilor, Ilie Bolojan a anunţat că PNL propune reforma statului şi a lumii politice, menţionând că intenţionează, în primele şase luni de mandat al Legislativului, reducerea numărului de parlamentari la 300, a subvenţie

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 8 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Bolojan, despre înscrierea în PNL a lui Hellvig, fost director SRI: Orice om care are o expertiză trebuie să fie valorificat

Mediafax acum 4 ore
Ilie Bolojan a fost întrebat, marţi seara, într-o conferinţă de presă, despre înscrierea lui Eduard Hellvig în PNL. „Înscrierea domnului Eduard Hellvig este binevenită. Am discutat cu dânsul această chestiune şi cred că orice om care are o expertiză

Eurodeputații au cerut Consiliului JAI să aprobe aderarea deplină a României la Schengen. "Va fi o victorie şi pentru proiectul european"

Ziare.com acum 2 ore
Reuniţi în sesiune plenară la Strasbourg, membrii Parlamentului European, au cerut marţi seară, 26 noiembrie, într-o dezbatere, o decizie favorabilă a Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) din 12-13 decembrie privind aderarea deplină a Român

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 8 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum 3 ore
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Gazprom nu va mai folosi Ucraina pentru a aduce gaze în Europa

Wall-Street.ro acum 37 minute
Compania rusă de stat Gazprom se aşteaptă ca după 31 decembrie să nu mai fie livrate gaze către Europa via Ucraina, în planificarea sa internă pentru anul viitor, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, transmite Ag

Vremea

București
acum

mie.

1°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/10°
Iasi
acum

-1°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
sâm.

4°/6°
Constanta
acum

mie.

3°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
sâm.

3°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

4°/7°