Imi amintesc ca era o zi calduroasa de iunie.
Stateam in umbra racoroasa a balconului si lucram ceva, cand deodata am auzit soneria. Am deschis usa si in prag statea mama-soacra, cu mai multe bagaje in mainile amandoua, cum ii era felul de a veni la noi. Dintr-o sacosa, razbateau mieunaturi subtirele.
Am poftit-o in casa, privind-o curioasa.
- Ti-am adus o pisica, zise ea, bagand mana in sacosa, de unde scoase o aratare de pisoi urat, slab, numai pielea pe oase, cu o blanita de un maron murdar. Mi-a spus ca a gasit-o abandonata langa o pubela de gunoi, ca i-a dat sa manance gheare de pui si ca nu se descurca cu ea. Asa ca mi-a adus-o mie, ca eu tot mai aveam o pisica si era convinsa ca ma voi ingriji si de asta. Dupa ce a plecat, am privit "cadoul" mai bine, cantarind ce sanse avea sa traiasca, in halul de slabiciune in care era. Numai ochii ii avea mari, de culoare verde-albastrie, foarte frumosi.
I-am facut o baita, i-am dat lapte, am invelit-o intr-un prosop si a adormit cateva ore. De atunci, pisicuta nu se mai dezlipea de mine, decat atunci cand dormea in cosuletul ei cu asternut moale si calduros. Ma urmarea oriunde, ca o umbra, si cum era asa de intunecata, de multe ori nu o observam, si era gata-gata sa o calc.
I-am pus numele Ombretta. Avea un fel anume de a ma privi: dadea capul mult pe spate, tinea codita vertical si o unduia ca pe un pui de sarpe. Era tare dragalasa. Ombretta s-a inzdravenit si a inceput sa se joace. Dar tot urata mi se parea, cu blanita ei ciufulita, ce parea mereu murdara. Avea vreo patru luni, cand a trebuit sa plec din localitate pentru un timp. Pisica a ramas acasa cu fiica mea. Vremea a trecut, eu mi-am rezolvat treburile si cand m-am intors acasa, n-am mai recunoscut-o pe Ombretta. Crescuse mult si, spre uimirea mea, exact ca printul din poveste, naparlise, lepadand de pe ea tot parul urat ce p
