Textele pe care le publicam in paginile de fata nu respecta conditiile concursului organizat de revista "Formula As". Ca forma de adresare nu sunt scrisori, iar lungimea lor depaseste spatiul prevazut. Ele sunt, insa, atat de frumoase si asa de impresionante prin intensitatea mesajului, incat - desi meritau sa fie incununate cu Marele Premiu - am decis sa le acordam Mentiuni in valoare egala, de 500 lei. Felicitari autorilor, bravo revistei care binemerita asemenea cititori!
Viata de la inceput
1. Anul 1988. Intr-o vreme in care nu am crezut in Dumnezeu, ci doar m-am increzut, am avut mult de suferit. Imediat dupa terminarea liceului, am fost obligata sa-mi parasesc orasul natal din cauza unei boli care m-a lovit subit: insuficienta renala cronica, cu blocaj renal. 17 ani de aici inainte (aproape varsta pe care o aveam atunci) am trait in Bucuresti, depinzand de dializa, suportand zeci de operatii, chiar un transplant (esuat) de rinichi de la mama. Imi priveam "colegii" de dializa cum mor, unul dupa altul. Ajunsesem sa fiu "veterana" dializatilor din Romania. Toate acestea au facut sa ma izolez perfect in durere, chiar daca faptele mele sau chipul nu o aratau. Plansul era protest la durerea ca traisem prea multa durere, imi plangeam de mila si incepeam sa pierd viata cu toata maretia ei. Intram in deznadejde.
Iarta-mi, Doamne, mahnirea de atunci, caci eram doar trup. Duhul Sfant nu mai era cu mine, caci huleam, prigoneam si batjocoream. Radeam de oamenii cu frica lui Dumnezeu care ma indemnau spre cele sfinte, spunandu-le sa se roage ei pentru mine. Poate chiar asta m-a mai tinut in viata, rugaciunile lor. Eu ma credeam prea bolnava ca sa ma pot ruga. Si mi-a dat Dumnezeu boala, de sa n-o pot duce! Acum zic: bine a facut, daca asta a fost pretul ca sa cunosc ortodoxia, "incredintarea celor deznadajduiti, dovedirea lucrurilor celor nevazute
