Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Euroscepticismul, tot mai pregnant in state membre ale Uniunii Europene

Publicat in Curierul, luni 6 martie 2006 ·

Presa internationala consacra in ultima vreme spatii importante unui fenomen la care putini se asteptau, respectiv euroscepticismul, sub cele mai diverse forme de manifestare, prioritar fiind - mai recent - protectionismul economic si chiar "indiferentismul".

Asupra cauzelor si formelor de manifestare tot mai pregnanta a euroscepticismului, am solicitat opiniile uneia dintre personalitatile cel mai bine documentate asupra procesului integrarii europene in general, si a Romaniei in special, prof. dr. Vasile Puscas, deputat, secretarul Comisiei de Integrare Europeana a Parlamentului Romaniei, fost ministru al Integrarii si cel care a condus, pana la finalizare, cea mai mare parte a negocierilor de aderare a Romaniei la UE.

Euroscepticismul, subliniaza Vasile Puscas, a inceput sa se manifeste mai pronuntat din a doua parte a anului 2003, mai ales dupa decizia aderarii celor zece noi state central si est-europene si el s-a manifestat insistent dupa momentul aderarii lor, in mai 2004. Dar aceasta situatie, subliniaza Vasile Puscas, nu poate fi pusa doar pe seama aderarii, cum din pacate multi politicieni din Occident o fac, intrucat in aceasta perioada s-au manifestat dezbateri constructive in statele europene, referitoare la Tratatul Constitutional, iar in anul 2004 a avut loc o discutie foarte aprinsa in privinta competentelor institutiilor comunitare, a relatiilor lor cu institutiile din statele membre ale Uniunii. Toate aceste dezbateri au fost corolate intr-o criza politica de anvergura in 2004, o data cu plecarea Comisiei Europene - Romano Prodi si numirea Comisiei conduse de Barroso.

Nu extinderea este cauza euroscepticismului

A devenit evident faptul ca aceste evolutii din ultimii ani s-au datorat in primul rand - asa cum au inceput sa recunoasca lideri importanti ai membrilor UE (cel mai recent exemplu fiind presedintele Jacq

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 10 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 7 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 5 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Emisiunile zilei miercuri, 16 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 4 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 7 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 10 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

21°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

24°
mie.

23°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/35°