In ultima vreme, se vede tot mai distinct desenul unei noi etape in proza tanara. Dupa Filip Florian - Degete mici, Anca Maria Mosora - Arhanghelii nu mor, sau Florina Ilis - Cruciada copiilor, fata de care carti “mai altfel”, precum Lindenfeld-ul lui Ioan T. Morar, intra automat in rezonanta, isi face loc o noua proza intelectualista, cu ambitii de constructie, imbibata de un tip de reflexivitate cu origini livresti. E cumva semnul decolarii din mazga cotidianului tranzitiei, ajuns aproape de epuizare prin oboseala, deopotriva, a scriitorilor si a lectorilor. Ce se mai poate inventa in zona “experientelor” bahico-erotico-boeme cu iz de cartier? Nici macar umorul nu mai poate sustine indeajuns expozitia de viscere mai mult sau mai putin literare, in timp ce vinovatia difuza si excitanta a cititorului mai copt s-a diluat fatal prin exercitiu fortat. Sub teribilismul de rigoare, disperarea debusolarii se recompune tot mai greu, din resturi, insuficient pentru a mai hrani o atitudine de fronda literara. Nu cred ca e un esec, ci o varsta care tocmai se incheie. Noii tineri furiosi se vor exprima probabil diferit de aici incolo, iar dinamismul extrem al acestor evolutii se explica prin detenta unei indelungate comprimari a evolutiilor literare pana spre finele anilor ‘90. In acest peisaj in schimbare, Est-falia Stefaniei Mihalache*, unul dintre cele mai bune debuturi initiate de Editura Paralela 45, apare ca un detaliu-cheie, cu efect clarificator. Micul roman contine o poveste de dragoste sofisticat asezata in decor (suficient ca sa nu cada in banalitate), un montaj de portrete decupate din ambianta speciala a campusului multicultural de la Central European University (Budapesta) si multe consideratii de ordin eseistic: despre proza, despre feminism, despre tangajele periculoase ale corectitudinii politice, despre moravuri si prejudecati, in fine, despre Romania. Totul i