Constituţia României de până în 1989 prevedea includerea în rândul juraţilor din cadrul instanţelor de judecată, a asesorilor populari. Aceştia erau de regulă membri de partid provenind din toate categoriile sociale şi aveau sarcina de a participa efectiv la elaborarea verdictelor date în instanţele judecătoreşti.
Marea Adunare Naţională emitea în 26 decembrie 1968 legea numărul 58 referitoare la organizarea judecătorească, lege în care erau prevăzute şi sarcinile asesorilor populari. Aceştia trebuiau să participe la activitatea de judecată, cu precizarea că "sunt independenţi şi se supun numai legii. După necesarul instructaj, asesorii au luat loc în banca juraţilor veghind la corectitudinea verdictelor date în sala de judecată, de la cazuri mărunte ca litigii de muncă până la "pricinile referitoare la infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu moartea, precum şi pricinile privind infracţiunile de omor, omor calificat, loviri sau vătămări cauzatoare de moarte se judeca, în prima instanţă, în complet format din doi judecători şi trei asesori populari" prevedea legea la articolul 26. Pentru ca la articolul 27 sarcinile acestor asesori să se extindă: "Tribunalele militare de mari unităţi judecă pricinile de competenţa lor în prima instanţă în complet format dintr-un judecător şi 2 asesori populari, ofiţeri activi".
Până în 1990 când legea s-a abrogat, numărul sesorilor populari în judeţul Mureş a sărit de 200.
Cazuri şi cauze
Înainte de apariţia Legii 58, când "vânătoarea de vrăjitoare" era în toi, instanţele de judecată erau asaltate de petiţii ale unor oameni care ştiau că doar o singură vorbă aruncată în vânt, uneori fără nici o susţinere reală, era de ajuns pentru ca semeni de ai lor să fie aruncaţi în temniţe şi să fie uitaţi acolo. Ori asesorii populari aveau sarcina de a veghea ca asemenea lucruri să nu se mai întâmple.
"D
