- Diverse - nr. 46 / 8 Martie, 2006 "Nu-mi distrugeti familia!" Sunt o femeie la 40 de ani, casatorita cu omul, barbatul pe care l-am iubit si-l iubesc pentru vesnicie. Ne-am cunoscut la Cluj, in ultimul an de facultate, ne-am placut si ne-am luat. Suntem casatoriti de 15 ani, avem doua fetite superbe - Doina si Ileana. Sotul meu este un tata desavarsit, iubitor, muncitor, tandru, mereu disponibil pentru mine si copiii nostri. Viata, prin meandrele ei necunoscute, ne-a pus de cateva ori in situatii limita - materiale si banesti, nicidecum sentimentale. Am reusit prin noi insine sa trecem, mereu si mereu, peste toate necazurile. Si, credeti-ma, nimic nu este mai frumos, mai incurajator, mai omenesc, nimic nu sudeaza mai bine colectivitatea familiala decat constiinta ca, impreuna, am izbavit, ca ne-am realizat o casa, o viata, un "eu" al nostru si numai al nostru. Aceasta este partea frumoasa a relatarii mele pe care o dau spre publicare. Eu si sotul meu suntem oameni credinciosi si cu frica lui Dumnezeu - eu ortodoxa, iar dragul meu barbat este, de religie, reformat. Aici este momentul sa stiti ca sotul meu este, din nastere, maghiar, dar avem ca martor pe acelasi Dumnezeu din ceruri ca intre noi n-a existat alt sentiment decat cel al dragostei desavarsite si al unui cast respect reciproc. De ce scriu ziarului "Cuvantul liber"? Pentru ca - trebuie sa stie toata lumea - sotul meu, Ioji, este supus celor mai teribile presiuni morale, spirituale, religioase si financiare din partea celor care ii cer insistent sa se dezica de familie - de mine si de copii - pentru ca noi suntem romani. Este adevarat ca fetitele noastre urmeaza scoli in limba romana, dar, credeti-ma, stiu si pot vorbi corect si frumos si limba tatalui lor - maghiara. Eu insami am invatat, de dragul barbatului, limba maghiara. Iata, insa, ca de la inceputul acestui an, 2006, tot mai multe persoane