Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rareş Chintăoan, învingător în Polonia

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 8 martie 2006 ·

Antrenorul echipei naţionale (şi, în acelaşi timp, al CS Dinamo Braşov), Gheorghe Fodore, a fost prezent alături de trei luptători, la un puternic concurs internaţional de lupte libere, în Polonia, la Dolnic, la 40 km de Wroclav. La întreceri au participat sportivi din 11 ţări cu tradiţie în luptele libere. Un frumos succes a repurtat luptătorul Clubului Dinamo Braşov, Rareş Chintăoan, care, la categoria 120 kg, a reuşit să-l învingă în finală pe medaliatul cu bronz la Campionatele Mondiale, ce au avut loc în septembrie trecut, în Ungaria.

Campionul ţării a avut un parcurs deosebit, demonstrându-şi pe deplin valoarea.

Ceilalţi doi sportivi, doi juniori de perspectivă: George Bucur de la CS „Lupte Ialomiţa”, la categoria 60 kg şi Csaba Mihaly, de la CSM Tg. Mureş, la categoria 66 kg, au ocupat locurile 3 şi respectiv 7.

Naţionalele de cadeţi, pe echipe

Ne obişnuisem ca luptătorii de libere de la CSS Dinamo Braşov să domine întrecerile interne la juniori şi cadeţi. Iată că la etapa I a campionatului pe echipe, ce a avut loc la Sf. Gheorghe, s-au clasat pe locul 2, după CSS Odorhei. Faptul că Vasile Buclea şi Marin Dobra, cei doi antrenori ai clubului, nu au putut folosi toţi sportivii valizi, poate constitui o scuză.

Doar două locuri 2 la 69 kg, prin Marius Postolache, care nu a putut disputa finala, datorită unei accidentări şi la 50 kg, prin Cristian Lupu, patru locuri 3, unul 5 şi două locuri 7, acesta este bilanţul braşovenilor. Iată celelalte rezultate:

Locul 3

42 kg George Toma

58 kg Ciprian Lungu

63 kg Mihai Boghiu

76 kg Octavian Ciobanu

Locul 5

85 kg Alex. Buturug

Locul 7

46 kg Dorin Năstăsache

54 kg Florin Tarus

ambii accidentaţi

La feminin, sportivele de la CSS Dinamo Râşnov, au cucerit două locuri 2, prin Ana Oprea (categ. 43 kg) şi Ionela Vasilache

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale

News.ro acum 6 ore
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Ultimatum dat de Crin Antonescu lui Marcel Ciolacu și Ilie Bolojan: „Dacă mai aveți vreo treabă cu mine, mă căutați. Dacă nu, nu”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu le-a transmis un mesaj clar lui Marcel Ciolacu (PSD) și Ilie Bolojan (PNL), anume că dacă aceștia îl vor cu adevărat candidat comun la alegerile prezidențiale din acest an, atunci să îl caute.

Scorul pe care Călin Georgescu îl are într-un sondaj comandat de Nicușor Dan pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a oferit duminică detaliile unui sondaj de opinie pe care l-a comandat și despre a spus că a măsurat atât nivelul de încredere și notorietatea de care beneficiază unii politicieni, dar și intenția de vot a

Prima voce din PSD care reacționează la autosuspendarea lui Crin Antonescu: A fost un candidat de rezervă

HotNews acum 9 ore
Eurodeputatul PSD, Vasile Dîncu, a declarat la o zi după ce Crin Antonescu a anunțat că pune pe pauză candidatura sa la Cotroceni că fostul lider PNL a fost ales candidat comun pentru alegerile prezidențiale pe fondul șocului provocat de rezultatele

Accident grav pe pârtia din staţiunea Buşteni. O turistă a fost lovită de o sanie VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Un accident grav s-a produs, duminică, 5 ianuarie, pe pârtia din staţiunea Buşteni de pe Valea Prahovei. O femeie a suferit un traumatism al coloanei vertebrale şi pierderea temporară a stării de conştienţă, după ce a fost lovită de o sanie. Acciden

Elena Lasconi: „Marcel Ciolacu și protectorul lui, Klaus Iohannis, se joacă de ceva vreme cu democrația din România”

Libertatea acum 6 ore
Președintele USR, Elena Lasconi, a lansat un atac dur la adresa președintelui PSD, Marcel Ciolacu, și a președintelui României, Klaus Iohannis, afirmând că aceștia „se joacă de ceva vreme cu democrația din România”. 

Mișcarea Hamas a fost de acord să elibereze 34 de ostatici în „prima fază” a unui acord cu Israelul

Libertatea acum 2 ore
Un responsabil al Hamas a declarat duminică pentru AFP că mișcarea islamistă palestiniană este pregătită să elibereze 34 de ostatici israelieni, ținuți captivi în Fâșia Gaza, în „primă fază” a unui acord cu Israel.

România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”, susține Ilie Bolojan

Libertatea acum 6 ore
Ilie Bolojan, liderul PNL și președintele Senatului, a afirmat că România ar fi intrat în incapacitate de plată fără Ordonanța „trenuleț”. Dacă nu s-ar fi adoptat aceste măsuri, deficitul ar fi ajuns la 11-12%, a spus Bolojan la televiziunea Digi 24.

Femeie în scaun cu rotile, tâlhărită de 3 minori în Cluj

Libertatea acum 11 ore
Un incident șocant a avut loc în Cluj-Napoca, conform relatării Monitorul Cluj. O femeie în scaun cu rotile a fost victima unei tâlhării comise de trei minori cu vârste între 11 și 13 ani.

Conservatorii din Austria sunt pregătiți să negocieze cu extrema dreaptă pentru a forma un guvern de coaliție

Libertatea acum 2 ore
Conservatorii austrieci au declarat duminică că sunt pregătiți să intre în negocieri cu extrema dreaptă pentru a forma un nou guvern, o întoarcere politică după eșecul negocierilor de coaliție cu liberalii și social-democrații, potrivit AFP.

Vremea

București
acum

-0°
lun.

-0°/7°
mar.

4°/10°
mie.

5°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/10°
mie.

7°/15°
joi

7°/14°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/11°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/8°
mie.

7°/12°
joi

6°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

6°/13°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°