In 2005, Uniunea Europeana s-a confruntat cu o avalansa de esecuri care au agravat tensiunile interne, au diminuat coeziunea comunitara si au declansat o adevarata criza de identitate. Entuziasmul, optimismul si solidaritatea generate initial de extinderea Uniunii spre Est au fost inlocuite cu reticente fata de noii veniti, cu discordii in legatura cu bugetul unional si cu o paralizie politica lamentabila. Respingerea Constitutiei comunitare de catre electoratele din Franta si Olanda a fost un fiasco monumental. Proiectul de Constitutie, o compilatie grandioasa si relativ incoerenta, a fost acceptat in urma unor negocieri dure intre participanti intransigenti cu vederi si interese diferite. Liderii europeni nu au reusit sa convinga natiunile respective ca documentul merita sa fie aprobat. Desi profunda, criza actuala nu este unica in istoria UE. Guvernantii diferitelor tari membre au avut frecvent neintelegeri si dezacorduri. In pofida obstacolelor ridicate de disensiunile interne, de dificultatile economice din Europa de Vest si, in mod deliberat, de gruparile eurosceptice, UE a continuat sa se extinda, sa-si consolideze institutiile comunitare si sa-i integreze cu succes pe noii membri. In 2006, in urma unor dezbateri publice inevitabile si necesare, liderii europeni vor fi obligati sa-si revizuiasca atitudinea elitista, sa clarifice obiectivele politice ale procesului de integrare si sa restabileasca vitalitatea economica si sociala a comunitatii europene. Prin conventie, liderii tarilor din UE negociaza si aproba bugetul comunitar la intervale de 7 ani. “Perspectivele financiare” ale UE sunt adoptate in urma unui acord intre Consiliul, Comisia si Parlamentul European. Pentru perioada 2006-2013, bugetul trebuia sa fie aprobat in 2005. Neintelegerile dintre participanti si mai ales acuzatiile reciproce de egoism si meschinarie dintre presedintele francez Jacques Ch