Novi Sad, oras sirbesc si capitala a regiunii Voivodina, e la doua ore de mers cu masina de vama Jimbolia; care Jimbolia, ea insasi, e la 50 km de Timisoara, capitala Banatului romanesc.
Sigur ca, la o aruncatura de bat de Romania fiind, te astepti ca macar in privinta teatrului, daca nu si a arhitecturii (caci Balcanii si impartasitul avint constructivist al comunistilor au nascut geografii urbane similare), sirbii sa para cu citiva ani in urma noastra, anii in care existenta le-a fost pusa sub semnul intrebarii de razboiul interetnic.
Numai ca lucrurile stau cu totul altfel. Cel putin asa cum se vede el de la Novi Sad, teatrul sirb este, la ora actuala, mult mai putin autosuficient si provincial decit cel romanesc, de la arhitectura pornind si sfirsind cu, sa-i zicem, strategia repertoriala.
- Cazemata cu spectacole
Din afara, Teatrul National Sirb (Srpska Narodno Pozoriste-SNP) din centrul capitalei regionale arata ca un adapost antiatomic (cam la fel ca mausoleul lui Hodja de la Tirana, de profunda si nociva inspiratie sovietica, nereusit trecuta prin Bauhaus). Pe dinauntru, e o cocheta institutie de spectacole (teatru, opera, balet si dans contemporan), cu trei sali, una de peste 1.000 de locuri (unde in general cinta opera), alta cu aproximativ 600 (dedicata montarilor de teatru), a treia, studio, inca nu foarte bine amenajata, cu vreo 200 de scaune (unde se joaca „teatru nou“, spectacole pe texte contemporane gindite din start pentru un public restrins).
In saptamina petrecuta acolo de noi (cei patru romani invitati pentru evenimentul numit European Showcase, o prezentare a best of-ului repertorial al teatrului), am vazut de toate in cele doua sali (mai putin in cea mare): mult Shakespeare, in felurite versiuni modernizate, text contemporan autohton si strain (german, Gretchen, pagina 89, pe care eu, personal
