Aşa cum anticipam, liberalii au decapitat PNG Reghin. Fostul lider al Partidului Noua Generaţie, consilierul local Ioan Cengher (foto), a trecut miercuri cu arme şi bagaje în PNL, invocând lipsa de eficienţă ca reprezentant al unui partid mic, precum şi faptul că Gigi Becali a neglijat filiala reghineană a formaţiunii, chiar dacă rezultatele obţinute la alegerile din 2004 au fost peste medie.
De altfel, Cengher a declarat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă organizate la sediul filialei judeţene a PNL, că regretă întârzierea cu care a făcut acest pas, susţinând că grupul G8 din cadrul CL Reghin (reunind consilierii PSD, PUNR, PRM şi PNG) a blocat în mai multe rânduri proiecte iniţiate de liberali dar care ar fi trebuit susţinute.
Noua achiziţie a fost prezentată presei de către Ionel Rânja, preşedintele PNL Reghin, care s-a arătat încrezător că exemplul lui Cengher va fi urmat şi de alţi membri PNG. Rânja a recunoscut că a purtat timp de trei luni discuţii cu fostul lider al PNG, încercând să-l convingă de faptul că PNL este o opţiune mai bună, dar şi faptul că acestuia i-a fost oferit postul de vicepreşedinte al organizaţiei municipale a liberalilor.
Intrarea lui Csenger în PNL întăreşte poziţia partidului în cadrul Consiliului Local Reghin, unde liberalii au acum şase din cei 19 consilieri.
Referitor la viceprimarul Sorin Pui, aflat în conflict deschis cu conducerea organizaţiei, Ionel Rânja a declarat că urmează ca în termen de două săptămâni să fie realizată o analiză asupra activităţii acestuia, pe baza căreia va fi luată o decizie politică în sensul menţinerii sau retragerii sprijinului politic pentru Pui. (R.T.)
Aşa cum anticipam, liberalii au decapitat PNG Reghin. Fostul lider al Partidului Noua Generaţie, consilierul local Ioan Cengher (foto), a trecut miercuri cu arme şi bagaje în PNL, invocând lipsa de eficienţă ca re