Acum un an, intr-una din primele „intersectii“, am pomenit o mica galerie de arta din New York, Ubu Gallery; recent, s-a anuntat la aceeasi galerie vernisajul unei expozitii intitulate Stanislaw Ignacy Witkiewicz (1885-1939): Drawings from the 1930s. Mai bine de saizeci de desene si tablouri ale artistului descris ca fiind „a central figure among the Polish intellectual elite … considered to be one of the most creative and acute minds of the interwar Europe“ vor fi expuse vreme de doua luni la New York. Cunoscut si sub pseudonimul Witkacy, marele polonez a fost nu numai pictor, ci si fotograf, scriitor, dramaturg si filozof in acelasi timp.

In Romania interbelica, este greu sa-i gasim un echivalent: a fost un non-conformist autentic, asa cum au fost multi dintre poetii si artistii plastici ai avangardei anilor douazeci sau Eugen Ionescu si Cioran in anii treizeci. A ramas insa neinregimentat in toate domeniile in care a activat. A pictat sute de tablouri si a scris mai bine de douazeci de piese de teatru si trei romane (a lasat neterminat un al patrulea); in scrierile sale teoretice, a polemizat cu mai marii filozofiei poloneze precum Tadeusz Kotarbinski sau Roman Ingarden. De fiecare data cind citeam ceva scris de Witkiewicz sau despre el, ma tentau paralele romanesti. Nu stiu cit de mult s-au discutat in Romania, dupa deschiderea din ’89, asemanarile dintre destinele celor doua natiuni in epoca moderna. Stiu doar ca in anii cincizeci si saizeci, cind Occidentul ne era inaccesibil, la rasarit de cortina de fier gaseam doar o singura umbra de lumina, in Polonia catolica. Acolo se faceau filme interesante, se scria chiar si filozofie demna de citit si se spunea ca oamenii puteau sa mearga fara teama la biserica duminica dimineata.

Pseudonimul Witkacy si l-a insusit, cred, pentru a nu fi confundat cu tatal sau Stanislaw Witkiewicz (1851-1915