Alain Gavrilutiu
Nu toata iarba e la fel
Editura Humanitas, Colectia „Proza debut“,
Bucuresti, 2005, 208 p.
Unei carti de debut nu-i putem pretinde sa fie o revelatie, sa tradeze un condei exersat. Totusi, niste asteptari minimale sint indreptatite. Mai ales atunci cind cartea apare la o editura care si-a facut pe buna dreptate un prestigiu din exigenta si al carei blazon este valoarea. Nu e musai ca un prim volum sa anunte un scriitor mare (pura utopie!), ci un scriitor pur si simplu, macar in stadiu de virtualitate. Totul e ca productia in chestiune sa se plaseze in limitele literaritatii, esentiala fiind asumarea literaturii ca literatura, iar nu a literaturii ca defulare intimplatoare, in afara oricaror principii de creatie. Bineinteles ca nu ne-am fi asteptat sa gasim in Nu toata iarba e la fel siguranta, spontaneitatea, verva si toate celelalte calitati ale scrisului unui Salinger, fie si ale unuia la mina a doua.
Dar ne-am fi asteptat la o mai buna intelegere a raporturilor dintre fictiune si nonfictiune, la o constructie cit de cit inchegata si dotata cu o relativa incarcatura semantica. Si, daca nu le e cu suparare celor care considera ca ar fi un moft proprietatea termenilor ori acuratetea stilistica, pretindeam o utilizare mai putin defectuoasa si mai putin stridenta a limbii romane.
Alain Gavrilutiu nu este filolog (detaliu neamendabil in principiu, intrucit cunoastem suficiente cazuri de scriitori remarcabili veniti din alte zone decit filologia). Cum intelegem din succinta prezentare de pe pagina a doua, dar si din traseul biografic al eroului sau, evident alter ego, tinarul autor ploiestean vine spre literatura dupa esecul repurtat ca student si apoi ca absolvent al Facultatii de Medicina. Proaspatul si nonconformistul medicinist lucreaza... la o agentie de publicitate, frecventeaza cursurile Facultat
