Aflat de mai bine de o lună şi jumătate pe fotoliul de şef al Oficiului Prefectural Sighişoara, Marius Ichim (foto)vorbeşte despre proiectele pe care le are în vedere pentru dezvoltarea zonei. Însă pentru a reuşi să le şi pună în aplicare va avea nevoie de tot concursul primarilor şi consiliilor locale din zonă. Or, spune Marius Ichim, deocamdată sunt destul de greu de urnit.
* Rep.: La inaugurarea Oficiului Prefectural de la Sighişoara, prefectul Ciprian Dobre v-a trasat prima sarcină de serviciu: realizarea unui proiect de dezvoltare a zonei Sighişoara. În ce stadiu vă aflaţi?
Marius Ichim: De fapt este vorba despre mai multe proiecte care vor fi reunite într-un macro-proiect de dezvoltare a întregii zone a Sighişoarei. Aceste proiecte trebuie făcute împreună cu primarii celor nouă localităţi arondate Oficiului Prefectural, prin urmare ei trebuie să fie consultaţi, să vină cu propuneri, să expună problemele şi priorităţile localităţilor pe care le reprezintă. Pe de altă parte, Guvernul a aprobat ordonanţa 7/2006 care vine în sprijinul localităţilor sub 50.000 de locuitori prin programe de susţinere a infrastructurii, în special rurală, ceea ce poate determina adoptarea unei noi atitudini a primarilor şi consiliilor locale pentru a se ralia la cerinţele şi condiţiile finanţatorilor. În acest sens, Prefectura Mureş a organizat în urmă cu o săptămână o întâlnire cu toţi primarii din judeţ cărora li s-au expus, în prezenţa prefectului Ciprian Dobre, a ministrului Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, şi a unui secretar de stat din Ministerul Agriculturii, prevederile ordonanţei respective, precum şi programele de dezvoltare din mediul rural promovate de Ministerul Agriculturii, în special programul "Fermierul", dar şi alte programe pentru încurajarea producţiei agricole şi susţinerea producătorilor agricoli. Pentru realizarea unui proiect pe perioadă imediată tre