- Social - nr. 48 / 10 Martie, 2006 Printre angajatii Mesageriei CFR Targu-Mures care nu si-au m-ai primit salariile de peste sapte luni se afla si doamna Viorica Kovari. Pana acum, de bine, de rau, a reusit sa se descurce printre cheltuielile cu care ne confruntam luna de luna fiecare dintre noi, intrucat sotul avea un serviciu stabil si, lucru foarte important, acesta era si platit pentru ceea ce muncea. Insa, necazul s-a abatut aspra familiei Kovari ca un trasnet, acum o luna si jumatate, atunci cand sotul a intrat, la prima vedere fara nici un motiv, in coma. Din investigatiile medicale a reiesit ca domnul Kovari, in varsta de 47 de ani, are o boala grava de rinichi, fiind imediat supus dializei, insa fiindu-i recomandat un transplant de rinichi, pe care sa il efectueze cat mai repede posibil. Dintr-o data, viata familiei Kovari a intrat in "zodia" disperarii. Tratamentul medical permanent la care este supus sotul, nenumaratele investigatii medicale si drumurile la Clinica de Urologie din Cluj-Napoca (acolo unde ar urma sa se realizeze si transplantul) au lasat familia fara nici un ban, economiile s-au epuizat, venituri in casa nu mai aduce nimeni, ca sa nu mai amintim de faptul ca si tatal doamnei Kovari este grav bolnav. In aceasta situatie disperata, doamna Kovari a incercat sa il sensibilizeze pe directorul general al Mesageriei CFR, domnul Sergiu Matei (Bucuresti), solicitandu-i salariul restant, pe care, culmea, si l-a castigat, alaturi de colegii sai, in instanta. Singurul raspuns pe care l-a primit a fost: "Eu nu am cum sa va ajut, pentru ca nu dispun de bani. Chiar daca incercati sa va cereti salariul de la patronul Awdi, raspunsul va fi acelasi!". Cum nici una din institutiile statului nu se implica pentru a rezolva problema salariilor restante ale angajatilor Mesageriei CFR, doamna Kovari a ajuns in situatia sa apeleze la oamenii simpli, care