Degajată, mai-mult-decît-degajată, scriitura lui Liviu Georgescu se învecinează, pe una din laturile sale, cu avangarda. Se află într-însa o năzuinţă a eliberării de convenienţe precum ridicarea unui zăgaz ce dă drumul euforicului flux asociativ, un flux puternic, în stare nu doar a înlătura toate piedicile ci şi a antrena materiale eterogene, a-şi contura identitatea cu ajutorul acestora. Un vertij vizionar biruitor în pofida oricăror reguli, preconcepţii, delimitări. Stihialitatea imaginarului pare sans rivages. Şi totuşi o asemenea poetică dezlănţuită tînjeşte după formă. în pliurile referenţialităţii sale expansive se pot găsi notele unui ideal formal acut, matematizant. Note îndeajuns de numeroase spre a fi simptomatice: "Figuri geometrice ciudate au început să apară în lanurile mele./ Unele le-am recunoscut a fi gîndurile şi sentimentele noastre./ Dar altele..." (Confesiuni recuperate). Sau: "zăpada arde sub numere/ se aud cascade ascetice" (La pîndă în perfecţiune). Sau: "plînge zarea cu spirale/ durdulie ca matale" (Vai şi ierburi). Sau: "Abstracţiunea îl îngînă/ Figuri de pure geometrii/ Pe marmura cu plîns de lînă/ Cu romburi clare ciclamii" (Din zări hitite). Delirul poartă nostalgii pitagoreice: "apoi auzeam valurile potopului bătînd în ferestre/ şi căpuşele timpului brăzdau deşertul/ se întrupau în numere sacre" (Confesiuni recuperate). Vocaţia poetului ar fi de ordin geometric: "Pe mine m-au chemat să întregesc triunghiul" (ibidem). Liviu Georgescu înregistrează aspiraţia informului spre cristal ca o şansă a izbăvirii părţii prin integrare în armonia cosmică: "prin tăcerea din nervi trec fantasme viitoare urmînd/ miasmele timpului şi aburii leneşi sub domuri de cristal// decupate din trecut şi viitor între memorie şi plăsmuiri/ probabilităţile visate:// plasma undei prin viscerul particulei/ Pasărea de Foc// trenuri poştale aduc impulsuri cu multe detal