La o nouă ,călătorie în timp" ne invită Ioana Pârvulescu, după aceea la care tot ea ne făcuse părtaşi în cartea din 2003, închinată Bucureştiului interbelic. De data aceasta ne vom vedea proiectaţi ,pe o altă planetă", pur şi simplu, aşa cum autoarea ne-a avertizat în chiar primele rânduri ale noii cărţi (în intimitatea secolului 19, Humanitas, 2005). Altă planetă pentru a cărei explorare, nelipsită de riscuri, avem nevoie de curaj, de nu chiar şi de mai mult, adică de un oarecare spirit de aventură, cum tot autoarea ne previne: ,Secolul 19 este o altă planetă. îţi trebuie un anume spirit de aventură ca să te întorci acolo, asumându-ţi riscul de a trăi, zi de zi, exact ca oamenii vremii, de a te obişnui cu felul lor energic de a fi, cu regulile lor de conversaţie, cu numeroasele lor obiecte de îmbrăcăminte obligatoriu de purtat în acelaşi timp pe unul şi-acelaşi trup, cu caii şi cu servitorii lor, cu inima lor moale şi cu tăria lor de caracter, cu oala lor de noapte şi cu balurile lor, cu teribilele lor pistoale şi cu neajutorarea îngrozitoare în faţa bolii, cu miasmele, cu parfumurile şi cu sărurile lor, cu puricii şi ploşniţele dezgustătoare din hanurile lor, cu privatele din curte, cu scrisorile lor enorme şi cu felul atât de direct în care ţi se adresează chiar ţie, cititorule, în romanele lor. Dar riscul cel mare este să te deprinzi cu încrederea lor absolută într-un viitor care ţie, celui venit de acolo, din viitorul în care credeau ei atât de frumos, îţi strânge inima. Dacă ajungi să crezi şi tu în el, ca ei, reîntoarcerea acasă ar putea fi plină de dezamăgiri şi regrete".

Observăm de cum am deschis cartea, aşadar, că Ioana Pârvulescu a şi plonjat în miezul (în intimitatea, ca să-i preluăm formula) subiectului său, fără a fi recurs la teoretizări prealabile, fără a-şi prezenta mai întâi intenţiile sau eventuala tactică de abordare. Abia la sfârşit