Mesajul a fost trimis. Multumesc!

170.000 de muncitori extracomunitari sunt primiti in Italia

Publicat in Curierul, vineri 10 martie 2006 ·

Fluxul care va regla intrarea in Italia a cetatenilor straini din tarile aflate inca in afara Uniunii Europene – printre care si Romania – va permite unui numar de 170.000 de cetateni extracomunitari sa isi gaseasca de lucru in peninsula. Depunerile cererilor in vederea obtinerii cotelor va fi permisa incepand din data de 14 martie, a declarat pentru Mediafax, secretarul de stat Daniela Andreescu, seful Departamentului pentru Munca in Strainatate.

In acest an, au fost aprobate 170.000 locuri de munca impartite pe nationalitati, fata de anul trecut cand numarul aprobat era mai mic cu 10.000 de muncitori. Astfel, vor exista 78.500 de permise de munca nesezoniere si 50.000 de permise de munca sezoniere, la care au acces lucratorii sezonieri ce provin din Serbia-Muntenegru, Croatia, Bosnia si Hertegovina, fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, Bulgaria si Romania, precum si din tarile care au semnat sau sunt pe cale sa semneze acorduri de cooperare in materie de migratie, precum si cetatenii straini extracomunitari care au avut permis de sedere pentru munca subordonata in 2003, 2004 sau 2005.

Potrivit documentului, publicat in Monitorul Oficial italian in data de 7 martie, vor fi admisi sa lucreze in Italia 78.500 de angajati nesezonieri, in domeniul casnic si de asistenta pentru persoane, in sectorul pescuitului maritim, ca personal de conducere sau cu inalta calificare. Italienii s-au gandit si la cei care au intrat in tara cu burse si astfel vor aproba 2.000 de cereri pentru convertirea permisului de sedere pentru studiu in permis de sedere pentru munca si tot 2.000 pentru convertirea permisului de sedere pentru stagiu de pregatire profesionala in permis de sedere pentru munca. Dintre lucratorii care au urmat un curs de formare sau de instruire in tara de origine vor fi acceptati pentru Italia tot 2000.

De asemenea, sunt acceptate 3.000 de persoane

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 6 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Alertă de tsunami declanşată după un cutremur cu magnitudinea de 7,3 în largul coastelor din Alaska

News.ro acum 45 minute
Un cutremur cu magnitudinea de 7,3 s-a produs miercuri seara în largul coastelor din Alaska, la numai 20 de km adâncime, ceea ce a declanşat o alertă de tsunami, relatează AFP. Epicentrul se află la 87 de kilometri sud de Sand Point, un mic sat din

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 8 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 9 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 8 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 7 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 9 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

13°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°