Despre Sorin Titel (1935-1985) s-au publicat din 1990 încoace nu mai puţin de şase cărţi: o biografie a scriitorului, redactată de chiar tatăl său, Iosif Titel (1991), şi cinci eseuri monografice de: Adrian Dinu Rachieru (1995), Ada D. Cruceanu (1997), Elisabeta Lăsconi (autoarea celui mai bun eseu dintre toate), Elisabeta Roşca şi Daniel Vighi (acestea trei, în 2000). Cele mai bune romane - Clipa cea repede (1979) şi Femeie, iată fiul tău (1983) - au apărut încă în două ediţii, postume. Dezbaterile critice despre revizuirile postdecembriste şi despre reaşezările în canon confirmă ascensiunea operei unui scriitor şaizecist, care nu fusese receptat în timpul vieţii ca unul de prim-plan. Revanşa postumă a unui marginal nu pare să-şi fi epuizat resursele. De aceea, pentru a oferi o imagine de ansamblu a operei şi o istorie a receptării, este binevenită ediţia critică îngrijită de Cristina Balinte, în colecţia academică de ,Opere fundamentale", coordonată de Eugen Simion. Dintre contemporani au mai fost clasicizaţi în această colecţie: Marin Preda, Petru Dumitriu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu şi Ştefan Bănulescu.

O evoluţie lină, neaccidentată, un progres continuu reprezintă drumul creaţiei epice a lui Sorin Titel, de la debutul cu schiţele simple ca nişte exerciţii corecte făcute de un începător conştiincios în volumul Copacul din 1963, până la cel mai complicat, mai tensionat şi mai încărcat de viaţă roman al său, adică Femeie, iată fiul tău, din 1983. Nu ştim ce ar fi fost în cele din urmă, dacă autorul ar fi apucat să-l finiseze, romanul Melancolie, publicat postum, în 1988, pe baza unui dosar în lucru al cărţii. O ascensiune lentă, dar sigură, a fost curmată brusc la împlinirea vârstei de 50 de ani ai scriitorului, tocmai când se cucereşte, se apără şi se stabilizează un loc în ierarhia literară. Sorin Titel, fire discretă, nu a fost în prim-planul g