REALISM 3. Anticipam cumva partea a treia a superficialei mele incursiuni in istoria modului in care scriitorii au ales sa isi stabileasca relatiile, mai mult sau mai putin amicale, cu realitatea, prin a spune saptamina trecuta ca Georg Lukács si fenomenologia s-au situat, in general, la poluri opuse cind au interpretat opera lui Balzac. Spun "in general" pentru ca sunt destule elemente care unesc cele doua perspective filosofice, marxista (in cazul lui Lukács) si fenomenologica, de influenta Husserliana sau a lui Merleau-Ponty.

Poate cea mai importanta contributie a lui Georg Lukács (1885-1971) la intelegerea operei balzaciene a venit in 1936, cu eseul Naratiune sau descriere? Cind vorbeste despre realismul lui Balzac, Lukács il compara cu naturalismul lui Zola si se refera la doua scene celebre din doua romane ale celor doi scriitori francezi. Nana (1880) al lui Zola si Iluzii pierdute (1819-1823) al lui Balzac, iar din ele alege modul in care cei doi scriitori aleg sa descrie teatrul. Nu am aici spatiul necesar pentru a intra in detalii despre cele doua modalitati de descriere, dar am sa ma opresc ceva mai indelung pe ideile si observatiile lui Lukács. Dupa ce recunoaste ca la o lectura superficiala cele doua descrieri pot parea similare, intrucit atit in romanul lui Zola, cit si in cel al lui Balzac, o anumita seara la teatru (in spe, cea descrisa de autori) poate decide evolutia viitoare a unuia dintre personajele centrale, Lukács continua prin a puncta diferentele. Zola, "cu minutiozitatea (lui) caracteristica" descrie teatrul numai prin prisma auditoriului, pentru ca mai apoi sa dedice un al capitol descrierii teatrului dinspre scena. in fine, intr-un al treilea capitol urmeaza o descriere a unei repetitii. Balzac, pe de alta parte, nu se pierde in asemenea detalii. Teatrul si piesa jucata sunt pentru el decorul unei drame interioare care are loc in