miliardare. Averea superbogaţilor - 2.600 miliarde de dolariPeste jumătate din membrii clubului sunt autodidacţi ce şi-au construit propriul imperiu. Pe urmă, primele cinci averi ale lumii miliardare.
Averea superbogaţilor - 2.600 miliarde de dolari
Peste jumătate din membrii clubului sunt autodidacţi ce şi-au construit propriul imperiu. Pe urmă, primele cinci averi ale lumii reflectă şi repartiţia mondială a bogăţiilor, în SUA trăind mai mulţi miliardari: Europa, cu 196, urmând America, în timp ce Asia şi America Latină cunosc o creştere a numărului lor. Nici acum, în Africa, n-a fost recenzat un superbogat. După 2000, numărul superbogaţilor aproape s-a dublat. Chiar dacă 371 dintre ei sunt americani, numărul ţărilor cu miliardari este de 49. La New York sunt 40, Moscova, cu 25, apărând suprinzător pe locul al doilea, urmată de Londra, cu 23. Numărul miliardarilor chinezi a ajuns de la 2 la 8, cel al indienilor la 23, de la 10. Primul dintre aceştia e Lakshmi Mittal, chiar dacă, din păcate pentru el, a căzut pe locul 5 de pe locul 3.
Gates, în frunte pentru a 12-a oară
Performanţa lui Bill Gates de a ocupa locul I pentru a 12-a oară consecutiv este unică în istoria clasamentelor Forbes. La cei 50 de ani ai săi, inventatorul "Microsoft" are o avere evaluată la 50 miliarde de dolari, cu 3,5 miliarde mai mult decât data trecută. Este urmat, cu 42 miliarde, de compatriotul său Warren Buffett, 75 de ani. Pe locul 3 e mexicanul Carlos Slim (telecomunicaţii), iar pe 4, suedezul Ingvar Kamprad, urmat de Mittal. Membrii familiei Walton, acţionară la gigantul Wal-Mart, ocupă cinci locuri (17-21), cu averi de 15,7 miliarde fiecare membru, în total 79 miliarde. Din cei 196 miliardari europeni, 55 sunt germani, 33 - ruşi, între care Roman Abramovici, iar 14 francezi. Asia-Pacific adăposteşte 115, din care 27 japonezi. 33 mari averi su