Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Alegerile la judet, reprogramate peste trei luni

Publicat in Romania Libera, luni 13 martie 2006 ·

Organizatia judeteana de tineret a programat sambata o sedinta a Consiliului de Coordonare Judetean. Desi ar fi trebuit sa se desfasoare alegeri, planurile au fost date peste cap de... nerespectarea procedurilor in teritoriu, problema indentificata chiar in timpul sedintei. La eveniment au participat deputatul Monica Nita, Elena Basescu, secretar la organizatia Bucuresti, lideri ai organizatiilor de tineret din judetele Braila si Calarasi. Aproximativ 170 de tineri de la organizatiile din teritoriu au fost desemnati delegati la Consiliul de Coordonare Judetean, for indreptatit sa ia decizii cu privire la viata organizatiei. Doar 150 au raspuns insa chemarii partidului si s-a demonstrat ca, de fapt, au fost convocati pentru a asculta un raport de activitate, pe care l-au si aprobat de altfel, si au impartasit din experienta organizatiilor din judetele vecine. Delegatii au aflat ca ordinea de zi a sedintei consiliului a trebuit modificata. Se respecta regulamentul Dupa ce presedintele organizatiei de tineret, Adrian Sponte, a prezentat raportul de activitate al conducerii organizatiei ar fi trebuit sa urmeze, spun cei ce au participat la sedinta, procedurile prin care tinerii din judet i-ar fi ales pe membrii conducerii judetene. S-a constatat insa ca doar in 24 din cele 70 de organizatii locale fusesera respectate procedurile legate de desemnarea membrilor in functiile cu raspundere in filiale. Tineri care au participat la sedinta au sustinut ca protestele delegatilor care au dorit ca alegerile sa se desfasoare, cu orice pret, au fost inutile. Respectarea prevederilor Regulamentului PD, privind functiile de conducere (presedinte, presedinte executiv, secretar general, vicepresedinti) este hotaratoare in ceea ce priveste validarea alegerilor. Or, cum a fost vorba despre abateri de la regulament, nu a existat tocmeala. Alegerile pentru ocuparea functiilor de la jud

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CCR a înregistrat cererea depusă de avocații lui Călin Georgescu, în timp ce mii de manifestanți vor renunțarea la anularea alegerilor

Ziare.com acum 18 minute
Curtea Constituţională a anunțat vineri, 10 ianuarie, că a fost înregistrată ”cererea depusă de avocaţii domnului Călin Georgescu”, în timp ce în fața parlamentului protestează mii de susținători ai candidatului suveranist la alegerile prezidențiale

Incendiu la Spitalul Municipal din Călărași. A fost activat planul roșu de intervenție

Wall-Street.ro acum 17 minute
Un incediu a avut loc la Spitalul Municipal Călărași, unde a fost activat planul roșu de intervenție. Flăcările au cuprins o încăpere de la subsolul clădirii, unde au acționat pompierii pentru a le stinge. UPDATE 12:15 - Incendiul a fost stins, iar

Marcel Ciolacu: Săptămâna viitoare vom adopta toate documentele necesare organizării alegerilor pe 4 mai și 18 mai

HotNews acum 2 ore
Guvernul pregătește legislația necesară pentru organizarea alegerilor prezidențiale, aceasta fiind prioritatea Guvernului pentru următoarea ședință de guvern, a declarat premierul Marcel Ciolacu, la începtul ședinței de Guvern de vineri. Primul tur

Zi liberă în plus în minivacanța de 1 mai, înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale 2025

Libertatea acum 17 minute
Guvernul a stabilit ca ziua de vineri, 2 mai, să fie zi liberă pentru salariaţii din sectorul public, făcând astfel legătura între ziua liberă de joi, 1 mai, declarată sărbătoare legală, cu ocazia Zilei Muncii. Astfel, bugetarii vor avea o minivacan

Ciolacu: Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie. Cer miniştrilor să includă şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administraţia centrală, cât şi la nivelul companiilor de stat din subordine

News.ro acum 2 ore
Guvernul trebuie să aprobe bugetul până cel târziu pe 31 ianuarie, a anunţat vineri şeful Executivului, Marcel Ciolacu. care a cerut miniştrilor ”să includă neapărat şi propuneri de restructurare a tuturor posturilor nejustificate, atât în administr

Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei - surse

News.ro acum 19 minute
Crin Antonescu va fi singurul candidat măsurat în sondajul coaliţiei, potrivit unor surse oficiale, analiza sociologică urmând să trendul şi voinţa politică, cum s-au mutat voturile şi profilul candidatului, comparativ cu celelalte personalităţi car

2024 a fost cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România

Mediafax acum 2 ore
Anul 2024 este cel mai călduros an din istoria măsurătorilor meteorologice în România, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie. „Este o eră în care efectele schimbărilor climatice devin din ce în ce mai periculoase”, spune ministrul Mediul

Marcel Ciolacu: Este o certitudine că vom continua plafonarea prețurilor la energie și gaze după 1 aprilie

HotNews acum o ora
Guvernul caută „formula optimă” de a continua sprijinirea populației prin prețuri plafonate la energie și gaze și după 1 aprilie, a declarat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de vineri. „Este o certitudine că îi vom ajuta în c

Trump anunţă că pregăteşte o întâlnire cu Putin pentru ca să ”termine” cu Războiul din Ucraina, ”o adevărată risipă”

News.ro acum o ora
Preşedintele ales american Donald Trump anunţă că este pe cale să pregătească o întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ”termina” cu Războiul din Ucraina, relatează AFP. ”El vrea să ne întâlnim, iar noi suntem pe cale să organizăm asta

Protest în fața Parlamentului Susținătorii lui Călin Georgescu cer revizuirea deciziei de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale

Ziua Constanta acum 21 minute
Câteva mii de persoane s-au strâns, vineri, 10 ianuarie 2025, în fața Parlamentului, unde își desfășoară activitatea Curtea Constituțională a României, pentru a cere revizuirea deciziei prin care a fost anulat primul tur al alegerilor prezidențiale,

Vremea

București
acum

11°
vin.

6°/12°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/10°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

13°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°