Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gripa aviară închide oraşul Cernavodă

Publicat in Adevarul, luni 13 martie 2006 ·

Predoi - sunt excepţionale.Nu numai că s-au plasat filtre de dezinfecţie la toate intrările şi ieşirile din oraş, dar a fost închis şi Podul "Sfânta Maria", care leagă localitatea de gară. Predoi - sunt excepţionale.

Nu numai că s-au plasat filtre de dezinfecţie la toate intrările şi ieşirile din oraş, dar a fost închis şi Podul "Sfânta Maria", care leagă localitatea de gară. Blocată total este şi ieşirea la Dunăre. Pescarii care ar nesocoti interdicţia riscă amenzi grele. Mărfurile aduse de vasele ori şlepurile în tranzit nu mai pot ieşi din magaziile unde sunt sau vor fi depozitate până la ridicarea carantinei. Directorul DSV Constanţa, dr. Grigore Mertoiu, spune însă că drumul naţional, precum şi podurile care leagă Dobrogea de ţară rămân deschise circulaţiei rutiere şi feroviare, neavând trasee care să intersecteze direct oraşul. O problemă aparte a ridicat accesul la Centrala Nuclear-Electrică. Propunerea iniţială, ca navetiştii să fie cazaţi pe toată perioada carantinei în campusul CNE, a căzut în favoarea ideii amenajării de filtre duble în faţa şi în interiorul centralei nucleare. Astfel, zeci de navetişti din Constanţa şi din localităţile limitrofe pot veni la lucru, iar activitatea la Reactoarele 1 şi 2 nu se va întrerupe ori diminua. Dar nicio maşină nu va mai trece dincolo de bariera plasată în zonă. Nici chiar cele destinate aprovizionării cu produse şi alimente, acestea urmând să fie transbordate. În cele circa 12.000 de gospodării din Cernavodă sunt înregistrate cam 13.500 de păsări, care urmează a fi eutanasiate. şi asta chiar de astăzi, decesul celor 12 păsări petrecându-se chiar într-o gospodărie din centrul urbei, iar celelalte 18 găini ale familiei Lăzărescu fiind, şi ele, pe moarte. Astfel că, până la neutralizarea focarului - al doisprezecelea din judeţul Constanţa - cei 20.000 locuitori ai oraşului sunt obligaţi să respecte "la sânge" măs

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump spune că îl va vizita pe regele Charles în Marea Britanie, în septembrie

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat, joi, că se aşteaptă să se întâlnească cu Regele Charles al III-lea, în septembrie, în Marea Britanie. Ar urma să fie o vizită oficială, iar Londra speră să profite de această ocazie pentru a consolida r

Ucraina anunță că a semnat o ciornă a acordului privind mineralele cu SUA. Donald Trump: „Presupun că vor respecta înţelegerea”

Libertatea acum 40 minute
Ucraina și Statele Unite au făcut un pas important în direcția unui acord privind mineralele: guvernul ucrainean a anunțat semnarea unei ciorne a acordului între cele două țări, potrivit BBC.

Tradiții și obiceiuri de Vinerea Mare. Ce trebuie să știi

Ziua Constanta acum o ora
Vinerea Mare este o zi cu mare însemnătate pentru întreaga lume creștină, fiind ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos s-a răstignit pentru iertarea păcatelor lumii. În tradiția populară se păstrează o serie de obiceiuri legate de această zi, dar și

Autorul atacului armat de la Universitatea de Stat din Florida, soldat cu doi morţi, este fiul unui ajutor de şerif

News.ro acum 8 ore
Fiul unui ajutor de şerif a ucis joi două persoane şi a rănit alte cinci la Universitatea de Stat din Florida (FSU) înainte de a fi împuşcat de poliţişti şi spitalizat la rândul său, au declarat autorităţile, relatează Reuters. Poliţia crede că atac

Meteorologi: Temperaturi uşor mai ridicate decât cele normale, până după jumătatea lunii mai

HotNews acum 2 ore
Meteorologii estimează că temperaturile vor fi uşor mai ridicate faţă de cele normale ale perioadei, până după jumătatea lunii mai, în timp ce cantităţile de precipitaţii vor fi apropiate de cele specifice pentru acest moment al anului. Potrivit Adm

Un șofer de autobuz din Japonia a furat 7 dolari. A fost concediat și i s-a anulat pachetul de pensie de 84.000 de dolari

HotNews acum o ora
Curtea Supremă a decis în favoarea primăriei orașului Kyoto, instanța motivând că acțiunea șoferului ar putea submina încrederea publicului în serviciul public de transport . Un șofer de autobuz japonez cu o vechime de 29 de ani de serviciu și-a pie

Acord pentru mineralele din Ucraina. Kievul și Washingtonul au semnat un „memorandum de intenție”

HotNews acum 2 ore
Washingtonul şi Kievul au semnat joi un „memorandum de intenţie” care vizează încheierea unui acord complex privind accesul la resursele naturale şi mineralele critice ale Ucrainei, a anunţat un oficial ucrainean, relatează AFP, citată de Agerpres.

Patru persoane au murit și una a fost rănită după ce o telecabină s-a prăbușit în Italia

Ziua Constanta acum o ora
Patru persoane au murit și una a fost rănită joi după-amiaza când o telecabină a căzut în regiunea Napoli, au anunțat pompierii joi seara pe Telegram, citând un bilanț definitiv, relatează AFP. 'Au fost găsite patru cadavre, în timp ce o a cincea pe

Hamas afirmă că este gata să îi elibereze pe toţi ostaticii rămaşi în schimbul terminării războiului din Gaza

News.ro acum 4 ore
Hamas doreşte un acord exhaustiv pentru oprirea războiului din Gaza şi schimbul tuturor ostaticilor israelieni cu palestinieni aflaţi în închisoare în Israel, a afirmat un oficial al grupării militante palestiniene, respingând oferta Israelului pent

Noua pastilă minune pentru slăbit are efecte similare cu Ozempic; acţiunile companiei cresc cu 16%

HotNews acum 2 ore
Pastila experimentală dezvoltată de Eli Lilly, numită orforglipron, a demonstrat efecte comparabile cu cele ale medicamentului injectabil Ozempic în reducerea greutăţii corporale şi a nivelului glicemiei în rândul pacienţilor cu diabet de tip 2, pot

Vremea

București
acum

12°
vin.

10°/21°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
Iasi
acum

13°
vin.

11°/23°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/25°
Constanta
acum

12°
vin.

8°/16°
sâm.

10°/13°
dum.

11°/17°
lun.

13°/19°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/17°
dum.

10°/21°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

10°/22°
lun.

12°/23°