- Cultural - nr. 49 / 13 Martie, 2006 Uneori prea tarziu, cand se afla deja pe patul spitalului, omul bolnav cu trupul isi resimte dureros neputinta si singuratatea, micimea si putina credinta ce inca ii palpaie in suflet. El nu a inteles, lipsit fiind de mangaierile divine ale inimii, ca cel mai mare pericol al existentei rezida din boala mintii si din periculozitatea unei sanatati netraite in comuniune vie cu Domnul Dumnezeu. Caci a te lipsi de harul divin, precum la inceputuri Adam si Eva (conceputi nici muritori, nici nemuritori, ci capabili de amandoua), inseamna a ne intoarce din directia a tot binele harazit, agonizand in suferinta generata de patimi si in intristarea ce premerge moartea… Si vina pentru aceasta nu o poarta Domnul Dumnezeu, spun Sfintii Parinti ai Bisericii, ci omul prin folosirea gresita a libertatii sale de vointa. Optand pentru moarte, in loc de viata, omul devine bolnav si, odata cu el, intreg Cosmosul este atins de stricaciune. De aceea, chiar daca nu am pacatuit, toti impartasim greseala lui Adam si Eva, avand insa grade diferite de boli si purtand o responsabilitate colectiva pentru un semen aflat in nenorocire. Dintr-o asemenea perspectiva, tinand cont de precaritatea complexa _ anatomica si psihologica _ a fiintei umane, romancierul francez Joules Romains sublinia ca "omul este un bolnav ce se ignora". Practic, nici sfintii nu scapa de suferinta in trup: sa ne aducem aminte doar de eroismul zbaterilor chinuitoare ale Dreptului Iov, precum si de lucrarea daunatoare a fortelor satanice… Ar fi deci gresit sa cautam cauza bolilor in actiunea Domnului Dumnezeu, Cel care, in maretia protectiei Sale, le permite… ca sa ne desavarseasca duhovniceste si sa ne indrepteze pasii spre Imparatia Sa, in contextul in care misiunea Domnului Hristos _ Biruitorul mortii si al stricaciunii _ se centreaza pe eliberarea omului de sub greseala primilor oam