Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patron german, trimis in judecata pentru inselaciune

Publicat in Romania Libera, luni 13 martie 2006 ·

TIMISOARA. Un cetatean german, care a escrocat cu cateva mii de euro o firma de calculatoare din municipiul Timisoara, a fost deferit, in lipsa, Justitiei de procurorii Parchetului local, dupa ce impotriva sa a fost depus un denunt penal. Potrivit anchetatorilor, in 2003, Thomas S. (29 ani), nascut in Germania, a infiintat in Romania o societate comerciala la care era administrator si asociat unic. La data de 4 noiembrie a aceluiasi an, patronul s-a prezentat la sediul unei firme timisorene care are ca obiect de activitate comercializarea de computere si de componente hard si soft, si a afirmat ca este colaborator al unei importante firme germane din domeniul IT. Cu acea ocazie, omul de afaceri a lasat o oferta de preturi extrem de atractiva, conditii in care, la numai cateva zile de la acea discutie, reprezentantii firmei au decis sa incheie afacerea cu neamtul. A fost semnat un contract de vanzare-cumparare de componente pentru calculatoare, in valoare totala de 19.000 de euro. Intrucat tranzactia parea una extrem de profitabila, administratorii firmei din orasul de pe Bega au platit imediat un avans de 118 milioane lei (circa 3.500 de euro), urmand ca diferenta sa o achite in momentul in care marfa era livrata. Componentele nu au mai ajuns, insa, la magazin, iar intre timp cetateanul german a disparut fara urma. Reprezentantii firmei pagubite au depus o plangere la politie, iar cu ocazia verificarilor demarate a reiesit ca strainul nu a parasit tara, desi permisul sau de sedere expirase de mai mult timp. Anchetatorii banuiesc ca germanul s-ar afla in continuare in Romania, insa deocamdata nu se cunoaste orasul in care acesta s-ar putea ascunde, posibil chiar sub o identitate falsa. TIMISOARA. Un cetatean german, care a escrocat cu cateva mii de euro o firma de calculatoare din municipiul Timisoara, a fost deferit, in lipsa, Justitiei de procurorii Parchetului lo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Accident aviatic în Coreea de Sud - Bilanţul victimelor a crescut la 127. Sunt 2 supravieţuitori / Avionul transporta 175 de pasageri şi şase membri ai echipajului / Cum s-a produs accidentul/ Una dintre cutiile negre, recuperată - VIDEO

News.ro acum o ora
Cel puţin 127 de persoane au murit într-un accident aviatic în Coreea de Sud, majoritatea pasagerilor rămaşi fiind prezumaţi morţi, potrivit departamentului de pompieri, relatează CNN, care arată că două persoane au supravieţuit. Avionul Jeju Air tr

Copil de 6 ani, mort în urma unui accident produs pe un drum judeţean din Sibiu - FOTO

News.ro acum 30 minute
O fetiţă de şase ani a murit, duminică dimineaţă, în urma unui accident rutier produs pe un drum judeţean din Sibiu, unde două autoturisme care circulau din direcţii opuse s-au ciocnit.

Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la 98 de ani

Mediafax acum 24 minute
Charles Dolan, fondatorul HBO şi pionier al televiziunii prin cablu, a murit la vârsta de 98 de ani, după o carieră remarcabilă în industria media. Dolan a transformat o mică afacere de cablu într-un imperiu media global, fiind creatorul HBO şi exti

BCE nu va mai reduce prea curând dobânda de referinţă, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, spune un membru din conducerea băncii centrale

News.ro acum 2 ore
Următoarea reducere a ratei dobânzii de către Banca Centrală Europeană nu va avea loc prea curând, având în vedere revenirea recentă a inflaţiei, a declarat sâmbătă Robert Holzmann, membru al Consiliului guvernatorilor BCE, transmite Reuters. "Nu vă

O actriţă celebră a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon

Mediafax acum 3 ore
Supermodelul şi actriţa Dayle Haddon a murit din cauza unei intoxicaţii cu monoxid de carbon. Ea a fost găsită decedată într-un apartament din Pennsylvania, SUA. Haddon avea 76 de ani.

Zi de foc pentru salvamontiştii români. În ultimele 24 de ore, ei au avut 131 de misiuni

Mediafax acum 3 ore
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Naţional Salvamont s-au primit 131 apeluri prin care se solicita intervenţia de urgenţă a salvamontiştilor. 16 apeluri au fost pentru Salvamont Lupeni, 14 pentru Salvamont Maramureş, 12 pentru Salvamont Prahova

Bărbat din Ţăndărei, arestat după ce a tras cu un pistol asupra soţiei sale

News.ro acum 2 ore
Un bărbat din Ţăndărei a fost arestat după ce şi-a agresat soţia şi a tras cu pistolul asupra maşinii în care aceasta se afla. Incidentul s-a produs în trafic.

Şeful OMS „a scăpat de moarte la limită”, după ce a fost surprins în atacul de pe aeroportul din Yemen

Libertatea acum 47 minute
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) a declarat că el şi colegii săi „au scăpat la limită de la moarte” în timp ce au fost prinşi într-un atac aerian israelian asupra unui aeroport din Yemen, relatează BBC.

Criza politică din Georgia: Kavelașvili a depus jurământul de președinte / Zurabișvili a părăsit palatul prezidențial, dar spune că ea este președinta legitimă

HotNews acum o ora
Miheil Kavelașvili, un critic dur al Occidentului, a depus duminică jurământul în funcția de președinte al Georgiei, pe fondul unei crize politice majore în această țară din Caucazul de Sud, al cărei guvern a înghețat discuțiile privind aplicarea Un

Război în Ucraina, ziua 1.040. Ministrul de Externe al Germaniei a avertizat cu privire la activităţile „flotei fantomă” ruse

Press Alert acum 39 minute
Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Baerbock, a avertizat cu privire la activităţile suspecte ale „flotei fantomă” ruse, care ar putea fi implicată în deteriorarea cablurilor din Marea Baltică. Ministrul de Externe al Germaniei, Annalena Bae

Vremea

București
acum

dum.

2°/5°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
mie.

3°/9°
Iasi
acum

dum.

1°/4°
lun.

1°/6°
mar.

2°/9°
mie.

2°/10°
Constanta
acum

dum.

1°/4°
lun.

2°/6°
mar.

3°/9°
mie.

5°/11°
Cluj-Napoca
acum

-3°
dum.

-3°/2°
lun.

1°/5°
mar.

-0°/5°
mie.

0°/6°
Timisoara
acum

dum.

-0°/3°
lun.

0°/5°
mar.

0°/6°
mie.

1°/7°