De cum se raceste vremea, apar cu penele infoiate de vantul aspru al lui noiembrie: vrabiile zgribulite ale cartierului.
Mai intai cate una, mai stinghera si mai tematoare, apoi celelalte, din ce in ce mai gurese, cenusii si obraznice. Sporovaiala lor se ridica deodata cu stolul printre blocuri, pluteste o vreme peste pomi si apoi se indeparteaza, pentru ca, pe neasteptate, sa te trezesti cu ele din nou, aterizand dintr-un zbor sagetat. Pleaca si vin dupa un ritual numai de ele stiut, de mai multe ori pe zi. Ciocaniturile lor marunte si grabite in stratul de seminte cu care le astept imi aduc aminte intotdeauna de ploile repezi de vara. Si uite asa, am trecut si-n anul acesta, oarecum impreuna, dimineti neguroase de toamna si multe dupa amieze apasatoare, in asteptarea zapezilor. M-am obisnuit si eu cu incursiunile lor galagioase si cred ca s-au obisnuit si ele cu umbra mea care le urmarea tacuta de la fereastra. Unele erau mai pofticioase si alegeau in graba firimiturile si semintele mai mari, altele ciuguleau mai delicat si mai cu metoda, retrase la marginea pervazului, fara sa se amestece in fojgaiala celorlalte. Intr-o dimineata insa, in lumea lor pasareasca s-a intamplat ceva ce a schimbat cu totul ierarhia de pana atunci. Printre ele a aparut o vrabie pe care n-o mai vazusem, o pasaruica incornorata, care avea in varful capului penele ridicate amenintator, ca doua coarne ascutite. M-am uitat mai cu atentie si am vazut ca infatisarea ei asa de impunatoare era provocata de o picatura neagra de lipici sau de smoala, care-i tinea penele rasculate si intepenite. Era caraghioasa si, mai mult decat atat, era cea mai agresiva si mai bataioasa dintre toate. Se aseza intotdeauna in varful gramezii de seminte, pe care punea stapanire ca un general. Iar daca vreuna dintre suratele ei indraznea sa se apropie mai mult de ea incepea scandalul, artagoasa. Una cate
