Administratorul unei societati comerciale vrancene este urmarit penal de politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor dupa ce a "fabricat" 22 de tone de vin impropriu consumului pentru a-l vinde, ne-a informat ieri Biroul de Presa al Politiei Romane.
In cadrul unei actiuni de control la societatea comerciala Alcolprod SRL din satul Faureni, comuna Garoafa, ofiteri de la Investigarea Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judetean de Politie Vrancea, specialisti ai Directiei pentru Agricultura si Dezvoltare Rurala si comisari ai Garzii Financiare au descoperit un depozit in care se aflau 22.000 litri de vin alb si rosu, suspectat a fi falsificat.
Asa-zisul vin, care purta eticheta "Vin de masa Fiii Trotusului", era imbuteliat in sticle de plastic de 2 litri si un litru, specialistii descoperind, in urma unor analize preliminare, ca poate fi daunator consumului.
Fata de administratorul societatii, Paul Banila (25 de ani), s-a inceput urmarirea penala sub aspectul savarsirii infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 57 lit. b din Legea 244/2002 (a viei si vinului), cu referire la art. 297 al. 1 C.P. Potrivit acestuia, "falsificarea ori substituirea de marfuri sau orice alte produse, precum si expunerea spre vanzare sau vanzarea de asemenea bunuri, cunoscand ca sunt falsificate ori substituite, se pedepsesc cu inchisoare de la 6 luni la 5 ani".
Toata cantitatea de vin falsificat a fost confiscata si data spre analiza, pe bunurile administratorului fiind pus sechestru asigurator, urmand sa se continue cercetarile in vederea tragerii la raspundere a tuturor persoanelor implicate in falsificarea vinului.
Administratorul unei societati comerciale vrancene este urmarit penal de politistii Serviciului de Investigare a Fraudelor dupa ce a "fabricat" 22 de tone de vin impropriu consumului pentru a-l vinde, ne-a informat ieri Biroul