Cel puţin 44 de persoane şi-au pierdut viaţa duminică seara, şi alte aproape 200 au fost rănite, după ce mai mulţi atacatori au aruncat în aer două pieţe aglomerate, într-un cartier şiit din Bagdad. Potrivit site-ului Reuters.com, noul atac, executat în cartierul Sadr City, s-a produs pe fondul intensificării violenţelor între secte, începute pe 22 februarie, după distrugerea unui mausoleu şiit din Samarra. Atacatorii au folosit mai multe maşini capcană şi mortiere, distrugând zeci de tarabe şi vehicule parcate în apropierea celor două pieţe. La câteva minute după atac, toate intrările în cartier au fost blocate de membrii miliţiei Mehdi, conduse de radicalul Muqtada al-Sadr, în timp ce localnicii au început căutarea supravieţuitorilor printre dărâmături.
Potrivit sursei citate, atacul sângeros a avut loc la doar câteva minute după ce liderii politici irakieni au anunţat că noul Parlament se va întruni pentru prima oară joi, cu trei zile mai devreme decât fusese programat iniţial.
(Click News)
Cel puţin 44 de persoane şi-au pierdut viaţa duminică seara, şi alte aproape 200 au fost rănite, după ce mai mulţi atacatori au aruncat în aer două pieţe aglomerate, într-un cartier şiit din Bagdad. Potrivit site-ului Reuters.com, noul atac, executat în cartierul Sadr City, s-a produs pe fondul intensificării violenţelor între secte, începute pe 22 februarie, după distrugerea unui mausoleu şiit din Samarra. Atacatorii au folosit mai multe maşini capcană şi mortiere, distrugând zeci de tarabe şi vehicule parcate în apropierea celor două pieţe. La câteva minute după atac, toate intrările în cartier au fost blocate de membrii miliţiei Mehdi, conduse de radicalul Muqtada al-Sadr, în timp ce localnicii au început căutarea supravieţuitorilor printre dărâmături.
Potrivit sursei citate, atacul sângeros a avut loc la doar câteva minute după ce liderii politic