In cele din urma, Slobodan Milosevici a murit nejudecat. Tribunalul care urma sa incheie procesul macina, in continuare, hirtii. Au trecut cinci ani de cind Milosevici a fost adus la Haga. Atunci, ideea unei Justitii suprastatale era un ideal. Astazi, aceeasi idee e o ipoteza rizibila.

Daca a condamant, totusi, ceva, atunci Tribunalul Penal International a compromis ideea dupa care dramele nationale pot fi vindecate in vid. Milosevici a fost plantat la Haga, dintr-o incompetenta ornata cu naivitate si utopism.

Milosevici e produsul natural al unei lungi traditii de turbulenta si demagogie balcanice. Fata de aceasta realitate complicata si perfida, TPI e tot ce poate fi mai nepotrivit. Adevaratul proces trebuia judecat la Belgrad sau deloc. In fond, procesul nu trebuia sa dea o lectie fostului tartor, ci sa deschida un viitor fara culpe poporului sirb.

Marile procese de la sfirsitul dramelor istorice au drept client unic popoarele. Insa neintelegerea a invins. De doua ori.

Mai intii, in timpul razboaielor iugoslave. O diplomatie credula pina in pragul prostiei le-a prelungit, facind loc celui mai rusinos moment al istoriei europene postbelice: Srebrenita. Aviatia americana a adus o corectie tirzie. Dar apetitul pentru fast birocratic, la marginea gropilor comune, a supravietuit. Asa a aparut TPI, raspunsul compromis, dupa cinci ani de nemiscare prestigioasa.

Cine a fost Slobodan Milosevici ramine un mister pentru cei care s-au grabit sa-l pensioneze, in boxa. Pacat. Lectia lui Milosevici e grava. Ea a fost mereu ascunsa de cliseul dupa care acest supersirb a fost un despot nationalist. De fapt, Milosevici tine de clasa vizionarilor manipulatori. Milosevici a luat forma nationalismului sirb pentru ca stia ca nimic nu e mai inflamabil.

Puterea a fost obsesia permanenta a lui Milosevici, absolvent stralucit