Bursa de Valori Bucuresti a traversat din nou o saptamana agitata. O saptamana care a inceput linistit si s-a terminat intr-o maniera agitata, o saptamana interesanta, ce a adus palpitatii investitorilor. Dupa cateva zile apatice, care nu au adus bucurii prea mari, a urmat un val de vanzari la Bursa, de presiune ridicata la vanzare, uneori cu accente de panica, apreciaza analistii de la SSIF Prime Transaction SA.
Corectiile s-au amplificat in aceasta perioada, generalizandu-se de la SIF-uri catre intreaga piata, contextul politic si contextul pietelor invecinate afectand si Bursa de la Bucuresti. Societatile de Investitii Financiare au cazut mult si in aceasta saptamana, tendinta care ar putea continua si in perioada urmatoare, dar cu variatii mult mai mici. Dintre blue-chipsuri, si BRD a intrat pe un canal descendent clar, in piata mai rezista pe distributie doar titlurile Bancii Transilvania, unde asteptarile continua sa ramana peste tendinta pietei.
Lichiditatea a crescut la final de saptamana
In ultimele cinci zile, lichiditatea pietei de capital din Bucuresti a avut o lichiditate in crestere cu 25% fata de saptamana anterioara, valoarea totala a schimburilor atingand un nivel de 197,5 milioane RON. Media tranzactiilor per sedinta a fost de doar 39,5 milioane RON, cele mai tranzactionate titluri apartinand SIF-urilor.
Tranzactii ridicate pe obligatiuni
Fata de prima saptamana a lunii martie, sectorul obligatiunilor a inregistrat tranzactii mai insemnate, cu titlurile Municipalitatii din Timisoara, precum si cu cele ale Raiffeisen Bank, BRD-Groupe Société Générale si Finansbank. Valoarea totala a acestor tranzactii a depasit 2,61 milioane RON, adica aproximativ 1,32% din piata, mai cautate fiind obligatiunile emise de Municipalitatea din Timisoara, unde s-au inregistrat transferuri de 2,21 milioane RON. @N_