Reprezentanţii Bayer Crop Science s-au întâlnit ieri, în Salonul Verde al Hotelului Continental, cu producători agricoli mureşeni pentru a le prezenta cele mai noi metode de protecţie în ceea ce priveşte culturile de plante. Pornind de la conceptul că o cultură netratată duce la pierderi de peste 50%, reprezentanţii Bayer Crop Science au accentuat necesitatea folosirii produselor specifice pentru a creşte productivitatea. Cele mai bine vândute mărci pe plan mondial ale Bayer să găsesc şi în România – Confidor, Gaucho şi Yunta -, produsele fiind importante atât din punct de vedere economic, cât şi pentru protejarea mediului înconjurător.
Discuţia a continuat apoi la restaurantul hotelului, cea mai importantă temă abordată fiind cea a creşterii productivităţii prin protejarea culturilor.
Bayer Crop Science reprezintă 32% din grupul Bayer, care deţine peste 300 de filiale în întreaga lume, 94.000 de angajaţi şi peste 500.000 de acţionari. Bayer Crop Sciene se situează pe primul loc în topul internaţional de profil. (S.G.)
Reprezentanţii Bayer Crop Science s-au întâlnit ieri, în Salonul Verde al Hotelului Continental, cu producători agricoli mureşeni pentru a le prezenta cele mai noi metode de protecţie în ceea ce priveşte culturile de plante. Pornind de la conceptul că o cultură netratată duce la pierderi de peste 50%, reprezentanţii Bayer Crop Science au accentuat necesitatea folosirii produselor specifice pentru a creşte productivitatea. Cele mai bine vândute mărci pe plan mondial ale Bayer să găsesc şi în România – Confidor, Gaucho şi Yunta -, produsele fiind importante atât din punct de vedere economic, cât şi pentru protejarea mediului înconjurător.
Discuţia a continuat apoi la restaurantul hotelului, cea mai importantă temă abordată fiind cea a creşterii productivităţii prin protejarea culturilor.
Bayer Crop Science reprezintă 32%