Prima etapa a returului a lamurit definitiv problema echipei care va promova in seria I a Diviziei B.
Simbata, la Brasov, FC-ul a reusit sa deschida scorul in minutul 3, prin Tatarciuc insa Ceahlaul a demonstrat ca nu intimplator ocupa primul loc in clasament. Elevii lui Marin Barbu au reusit sa egaleze in minutul 39 si puteau chiar sa obtina toate punctele daca in finalul partidei Tibi Serban si Doicaru gaseau spatiul si nu barele portii aparate de Colceag.
In aceasta situatie Ceahlaul este deja promovata pe prima scena a fotbalului romanesc, in restul etapelor lupta urmind a se da doar pentru ocuparea locului al doilea, cel care permite accesul la barajul de promovare si pentru evitarea retrogradarii.
Pentru primul obiectiv se lupta Forex, Dacia Unirea si FC Botosani.
Cea de-a doua echipa a Brasovului, nou promovata Forex, a inceput returul cu o infringere la limita, 0-1 la FC Botosani, ca si in primul meci al campionatului. Prin reusita lui Colban din minutul 10, echipa lui Mihai Ciobanu s-a apropiat la doar un punct de podium.
O alta formatie care a inregistrat un salt in clasament a fost Dacia Unirea. Cu toate ca puteau cistiga la un scor mult mai concludent si victoria la limita i-a permis formatiei brailene sa urce pe locul al treilea si sa se apropie la doar un punct de ocupanta locului secund in clasament, Forex, formatie pe care o va intilni in partida directa simbata, la Brasov.
Callatis a realizat scorul etapei
In subsolul clasamentului nu s-au produs mutari importante, singura formatie care a reusit sa plece cu un punct din deplasare fiind Laminorul Roman.
Romascanii au deschis scorul in ultimul minut al primei reprize, prin Harbuzaru si au sperat ca vor pleca cu toate punctele de la Tirgoviste pina in minutul 80. Atunci defensiva Laminorului a