- Editorial - nr. 50 / 14 Martie, 2006 Am fost unul dintre gazetarii romani care, la vremea aceea a anului 1999 si a dezmembrarii Iugoslaviei, am urmarit, cu deosebita atentie, reactiile, framantarile si ingrijorarile lui Slobodan Milosevici, ale tuturor sarbilor crunt loviti. Impreuna cu prietenul meu bun, poetul Slavomir Gvozdenovici, deputat din partea sarbilor si a carasovenilor in Parlamentul de la Bucuresti, am discutat mult si am scris multe articole despre drama iugoslava, cuprinse in cartea mea de publicistica "Prezent!" si intrun alt volum "Problema iugoslava" (Studii si marginalii, Editura Meridian 21 Delta, coordonator Silviu B. Moldovan), precum si in ziarul "Cuvantul liber". Era vremea in care, din pacate, prin politica dezonoranta dusa, presedintele Romaniei - Emil Constantinescu, Andrei Plesu, ministrul nostru de Externe de atunci, Victor Babiuc, ministrul Apararii Nationale, Romania pierdea clar, si in simpatie, si in plan material-financiar, tradandu-si rusinos prietenul de peste Dunare, unul dintre cei mai loiali vecini din istoria existentei noastre. Atunci guvernantii au dezamagit din nou, prin indecizie, slugarnicie, ploconire balcanica, lasitate si oportunism penibil, influentati, de o anumita retorica in jurul provinciei Kosovo, de un stupid duel diplomatic, de gafele adolescentine ale lui Bill Clinton, dornic sa stearga printr-un atac militar proasta imagine, ca o stampila pe fruntea lui, creata de relatiile sexuale scandaloase cu Monica Lewinsky. Am urmarit reactiile lui Slobodan Milosevici inca de la inceput, pe vremea impunerii embargoului iugoslav, umilitor si nedrept, si a interpretarii, de-a dreptul perverse pentru americani, a notiunilor victima si agresor. Sfasierea iugoslava nu conta pentru ei. Atunci, cand incepeau sa taca muzele si sa vorbeasca armele, intr-un viitor razboi civil nimicitor, cu atatea mii de morti, provocat de un