Moartea PSD inseamna sfirsitul unei epoci intermediare. Romania nu avea cum sa faca saltul istoric in Uniunea Europeana cu structuri de tip mafiot ridicate pe ramasitele nomenclaturii si Securitatii.
Ramasitele comunismului structural dispar in atmosfera de acum o jumatate de secol: liderii se devoreaza intre ei cu o ferocitate macabra. Moartea politica a lui Ion Iliescu, simbolul comunismului rezidual romanesc, a fost inceputul sfirsitului.
Complotul din aprilie 2005 a urmat tipicul congreselor PCR. Haite de lupi tineri au atacat, prin puci organizat, pozitiile de putere din partid.
Ce se intimpla in aceste zile in PSD l-ar face invidios pe Stalin: decapitari, discursuri infieratoare de la tribuna, delatiuni in presa, santaj cu dosare, amenintari telefonice, mobilizarea „oamenilor muncii", congrese extraordinare regizate etc. Mai lipsesc o bataie cu bite si un asasinat. Pe acest fundal cu fum si pucioasa, Iliescu asigura coloana sonora.
Ca un patefon defect, fostul activist repeta la infinit refrenul „deviationistilor" de dreapta, care au intinat nobilele idealuri de stinga cu opulenta, aroganta si lacomia lor. Marian Vanghelie parea ieri, la microfonul PSD Bucuresti, un personaj dintr-o productie Mosfilm din anii ’50. Il demasca pe Nastase cu furie de proletar in costum Armani.
Miron Mitrea povestea la telvizor, miriind pe sub mustata, cum un dosar picat din cer despre afacerile nevestei ar fi de fapt lucratura propriului partid.
„Cotidianul" a publicat ieri procesele- verbale ale unor sedinte de partid in care pesedimea de rind cerea demisia „acestor doi domni (n.r.-Nastase si Dan Ioan Popescu), deoarece noi sintem un partid de stinga, iar dinsii, prin averea pe care o detin, ar parea sa apartina dreptei politice". Simplu, tovaraseste, ca dupa manualul micului activist.
PSD este, dup
