- Cultural - nr. 51 / 15 Martie, 2006 Cartea este deopotriva o sinteza si o radiografie suficient de punctuala a ceea ce a insemnat, in corpore, viata religioasa din Romania, sub regimul comunist. Lucrarea a fost editata sub egida Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii si sub directa coordonare a lui Adrian Nicolae Petcu - cercetator pe problemele bisericesti ale perioadei 1944-1989; lucrarea, iata, are si garantia istoricului prin excelenta al Bisericii Ortodoxe Romane, parintele academician Mircea Pacurariu, care i-a facut prefata. Dintru inceput, trebuie mentionat faptul ca editorul cercetator nu se rezuma la un excurs pro-domo, ci, discret, dar atent, lasa sa vorbeasca istoria, documentaristica, statistica rece, cinica, detasata si, implicit, cvasi-obiectiva (...). Intemeiata in 1940, toamna, cu scopul declarat al ,,readucerii la patria-mama (...) a tuturor teritoriilor pierdute de statul roman-1940", societatea "Ardealul" surprinde si azi prin aceea ca a fost atat de personalizata, de pretios, si atent, si pertinent, si just, si motivat alcatuita, incat a cuprins toata "floarea" romanimii din epoca: ierarhi, intelectuali, barbati politici, dar nu numai. Iata numele eminentului si temerarului vladica ortodox, Nicolae Balan, care inca de atunci se arata a fi un inaintemergator al lucrarii de exceptie a Bisericii Ortodoxe Romane din Ardeal (...). Nu intamplator, ilustrii patrioti au facut obiectul urii, atat din partea dictaturii carliste, cat si, ulterior, din partea regimului comunist, de curand instaurat (…). Redutabilul cercetator, desi atat de tanar, Adrian Nicolae Petcu, este prezent in carte cu trei studii elaborate: primul este dedicat legaturii dintre miscarea legionara si slujitorii Bisericii Ortodoxe Romane, dar nu numai (pp. 17-116); al doilea face referire la lucrarea Securitatii in cauza cultelor din Romania in 1949 (pp. 123-