Programul handbalistelor de la Rulmentul este unul infernal. Marţea trecută au jucat cu Rapid, la Bucureşti. Sâmbătă seară s-au „distrat” cu franţuzoaicele de la Dijon, astăzi vor susţine de la ora 11.00, în devans, partida din etapa a 20-a a Ligii Naţionale, cu Astral Poşta Câlnău, pentru ca vineri să-şi ia zborul spre Hexagon, unde vor juca manşa a doua cu Dijonul, din Challenge – Cup. Rulmentistele cutreieră nu numai prin România, ci şi Europa, pentru că sigur se vor califica în semifinale, unde ar putea avea adversară o echipă din Islanda, din nou Franţa sau de ce nu, Tomis, de le vor depăşi pe croate.
În meciul de astăzi, cu Astral, rulmentistele vor face un ultim test înaintea returului din Franţa. Fetele nu agreează ora matinală, dar vor evolua la acelaşi nivel cu care ne-am obişnuit şi vor obţine cu siguranţă cea de-a 20-a victorie din acest campionat sau mai bine zis, a 29-a partidă de invincibilitate, dacă punem în calcul şi ultimele trei meciuri victorioase, din campionatul precedent. Din echipa pe care Mariana Târcă o va alinia astăzi, nu va lipsi nici o jucătoare, Vali Radu revenind de la controlul medical la care a fost la Bucureşti. Deci lotul va fi cel standard: Mihaela Crăcană, Ionica Munteanu, Raluca Avram, Cosmina Damian, Sladjana Dronic, Aneta Gheorghe Barcan, Codruţa Zavragiu, Valentina Radu, Nicolae Cristina, Ramona Geană, Melinda Erdös, Gabriela Chiţulescu, Elena Avădănii, Mihaela Urcan – Tivadar, Alina Măerean – Siorodoc.
Programul handbalistelor de la Rulmentul este unul infernal. Marţea trecută au jucat cu Rapid, la Bucureşti. Sâmbătă seară s-au „distrat” cu franţuzoaicele de la Dijon, astăzi vor susţine de la ora 11.00, în devans, partida din etapa a 20-a a Ligii Naţionale, cu Astral Poşta Câlnău, pentru ca vineri să-şi ia zborul spre Hexagon, unde vor juca manşa a doua cu Dijonul, din Challenge – Cup. Rulmentistele cutreieră n