Am vazut la Enimal Plenat ce misto prind astia pisicile vagaboande din nu-stiu-ce oras american si n-am putut sa nu ma gandesc ca si ai nostri au un fel foarte cool de a aduna cainii de pe strada. A prinde un animal e o chestie pe care romanii nostri au invatat-o din ancestralul lor instinct vanatoresc: cu japca. N-au nevoie de custi pentru fiecare animal in parte, asa cum fac primitivii aia de americani, pentru ca-i tot una daca-i baga la gramada sau ii iau separat. Prinsi sa fie, da-i in spanac!
Dupa ce le-au prins, rudimentarii aia de americani iau pisicile si le duc la adapost, unde le deparaziteaza si le dau papa bun, de mata. (Apropo, nu-stiu-cine-mi spunea odata ca in Canada unuâ l-a dat in judecata pe vecinaâsu pentru c-a observat ca nu-si hranea cainele cu mancare specifica, ci, Doamne, cu resturi de la masa lui, indeobste cu oase. Omul acela, din intamplare roman, nu pricepuse faptul ca si cainii astia se mai rafineaza si ei in timp, nu stau pe loc, asa ca unii.)
Ei, m-am gandit cu drag la hingherii nostri, carora le-am urat multa sanatate si noroc in indeplinirea activitatilor, cat si la mai multi caini ucisi deodata, daca se poate prin cele mai line metode: batele aplicate cu putere in cap, suturile in burta si, de ce nu, strivirea capului in menghina, pana le sar ochii din orbite, ca-n "Casino".
Oricum, orice s-ar zice, hingherii nostri sunt mai buni decat ai lor, pentru ca ei sunt animati de cele mai nobile trairi cu putinta. Chiar daca amendabile in tara luâ toate posibilitatile, violentele asupra cainilor nostri nu sunt si nu pot fi luate ca simple brutalitati neandertaliene, ci ca rafinamentul rafinamentului, din tara rafinamentului. Americanii aia nu pricepe o chestie esentiala, si anume aceea ca noi denumim iubire ceea ce ei denumesc agresivitate. Neam de latini, cu sange clocotitor!
Uite, astia le mangaie pe matele-al
