Paroxismul acceselor de violenţă ale fanatismului islamic din ultima vreme a ocultat parţial o confruntare începută vehement în ultimul deceniu al secolului al XX-lea, rămasă la începutul mileniului III oarecum în suspensie: cea cu trecutul comunist şi, prin extensie, cu totalitarismele de orice fel. Unora s-ar putea să li se pară că în plin război împotriva terorismului, a readuce în discuţie dictaturile care au însîngerat secolul trecut, nazismul şi comunismul, lăsînd în urmă adevărate hecatombe, este un demers nerelevant, cel puţin din perspectiva actualităţii imediate. Impresia nu numai că este falsă, dar ea elimină şi posibilitatea de a înţelege mecanismele a ceea ce cu un termen, deşi discutabil, dar totuşi eficient din perspectiva înţelegerii fenomenului, poate fi numit "islamo-fascismul".

În cei 20 de ani care au trecut de la declanşarea celebrei dispute a istoricilor germani prin comparaţia pe care Ernst Nolte o făcea între Gulag şi Auschwitz, demers care a dus la o ostracizare temporară a istoricului german, au mai apărut momente dificile în cîmpul dezbaterilor, dar şi o serie de lucrări de referinţă şi de autori care au nuanţat termenii infernalului binom. Pare suficient să amintim numele cele mai notorii - François Furet şi Stéphane Courtois - dar şi cel, încă prea puţin cunoscut, al unei scriitoare letone - Sandra Kalniete, fostă ambasadoare a ţării sale la ONU, apoi la UNESCO, fost ministru de Externe, actualmente comisar european.

În 2004 la Salonul Internaţional de Carte de la Leipzig, ea a făcut o afirmaţie care a stîrnit din nou polemici aprinse: "ambele regimuri totalitare, nazismul şi comunismul, sînt la fel de criminale". Recent, cu prilejul unui simpozion organizat la Hamburg de Fundaţia Körber, Sandra Kalniete a rostit un discurs în care a pledat pentru reunificarea istoriei europene. În textul alocuţiunii ea a nuanţat comparaţi