Marginalizarea lui Adrian Nastase, dupa cea a lui Ion Iliescu, marcheaza inceputul sfarsitului pentru o formatiune care nu a fost social-democrata, ci numai ceausista.
PSD a mostenit de la PCR autoritarismul, etatismul, etnocentrismul, autarhia, clanul politico-familial. Structurile si liderii, supravietuitoare caderii lui Ceausescu prin FSN si incarnarile lui viitoare (PDSR, PSD), au aplicat aceste politici, integral la inceputul anilor ‘90 si partial ulterior, dupa 2000, cand societatea, mediul politic romanesc si international nu le-au mai tolerat.
Ion Iliescu si Adrian Nastase, comunisti de generatii diferite, au perpetuat spiritul ceausismului, eliminandu-i fara regrete pe deviationistii ca Petre Roman, Teodor Melescanu, Iosif Boda sau Marian Enache. PSD traieste o revolutie, ultimul capitol din istoria sa ceausista nu putea fi decat o revolutie, care s-ar putea sfarsi cu distrugerea partidului sau cu recrearea lui.
Toate celelalte partide succesoare din Europa Central-Rasariteana au trecut prin tensiuni similare, cele mai multe rezolvandu-si insa schimbarea de generatie pe cale pasnica. La PSD, in schimb, inlaturarea primilor lideri seamana cu crizele de succesiune din dictatura sovietica.
Prognozele politice si sociologice arata ca PSD va depasi criza post Iliescu-Nastase. Mai are in fata doua provocari importante: oamenii si doctrina.
Daca Marian, specia de monstru politic cu doua capete, Oprisan si Vanghelie, este pe cale de disparitie - traieste numai in vreme de criza si are o singura functie, de a glasui ceea ce altii nu spun, fie ca nu vor, fie ca nu e momentul - in bestiarul PSD mai sunt tot felul de pripasiti ai tranzitiei fara de doctrina.
Activismul PSD nu a avut nimic de-a face cu activismul stangii, a insemnat pomeni si santaj, iar esaloanele doi si trei au reprodus mentalitatil
