Cinematografia franceza, una dintre cele mai fecunde in spatiul european, ii inspira rareori pe distribuitorii autohtoni. Tot ce nu respecta formula reductionist-comercialoida policier-Reno-Depardieu-Bellucci mai poate spera sa se infatiseze publicului romanesc doar in salutarul Festival al Filmului Francez, undeva spre finalul anului. Pina atunci, mai putem spera sa mai scape filtrului yankey-maniac al distribuitorilor cite un Jeunet sau vreo multipremiata pelicula de pe vechiul continent. Este si cazul remake-ului Si inima mi se opri in loc (De battre mon coeur s’est arrêté), ghiftuit cu statuete la ultima editie a premiilor César.
Institutia remake-ului nu are radacini adinci in cinematografia europeana. Ne-am obisnuit ca reconstructia, fie ea una de fond sau simpla contextualizare temporala, sa fie apanajul avintului remixist nord-american. Cu pornire, de foarte multe ori, de la premise cinematice europene. Cel mai recent film al lui Audiard poate functiona oricind ca viabila demonstratie a reciprocei. E adevarat ca filonul artistic al originalului (Fingers, 1978) ii poate aduce lui Si inima... circumstante favorizante. Traditia filmelor de arta europene, dar si incapacitatea endemica de a produce, indiferent de straduinte si resurse, un thriller sau policier de patina si spectacularul celor mai bune realizari americane pot fi argumente in sensul statutului de exceptie al asa-numitului film-demonstratie.
- Povestea unui june coleric
Fara a complica mai mult o discutie pe tema diferentelor structurale dar si a etichetelor istorice din jurul celor doua cinematografii: nord-americana si europeana (iesite de ceva timp din epoca antinomiei evidente), filmul lui Audiard statueaza, daca mai era nevoie, relativizarea, democratizarea si convergenta unor valori aflate cindva intr-o intretinuta tensiune. Acesta spune povestea unui june coler
