În acea zi, spre sfîrşitul prînzului, Winston Churchill s-a ridicat grăbit după ce şi-a înfipt linguriţa în desertul nici măcar început. Era o zi de marţi, altfel banală, şi, la un sfert de oră după, maşinile oficiale intrau pe poarta principală a Colegiului Westminster din orăşelul american Fulton, statul Missouri. Istoria, insensibilă la detalii, n-a reţinut că acolo, în faţa intrării, fostul premier era să fie sugrumat de unul dintre paznici: un american în vîrstă, osos, lungan şi vorbăreţ care doar atît a apucat - de emoţie - să mai spună, You did it great, Mr. Churchill, you did it great!; asta în timp ce-l îmbrăţişa pe englez ca şi cum ar fi fost singurul lucru cert atins în viaţă.

Ce a urmat se mai ştie. Alături de preşedintele american Truman, Churchill a intrat în sala de bal a colegiului şi, după ce a tuşit uşor la tribună şi a mulţumit celui care-l prezentase, a spus că va da glas unor opinii particulare şi că n-ar dori să angajeze, în vreun fel, Marea Britanie. Şi a zis: Am mare admiraţie şi prietenie faţă de curajosul popor rus şi faţă de camaradul meu de lupte, mareşalul Stalin. (...) E totuşi de datoria mea să vă expun cîteva idei privind situaţia de fapt din Europa. Aici a făcut o pauză, după care: De la Szczecin - la Marea Baltică - la Trieste - la Adriatica -, o cortină de fier a căzut peste continent. Dincolo de-această linie se află capitalele ţărilor Europei Orientale: Varşovia, Berlinul, Praga, Viena, Budapesta, Belgradul, Bucureştiul şi Sofia. Toate aceste oraşe mîndre, toate aceste naţiuni se găsesc în sfera sovietică şi toate sînt supuse, sub o formă sau alta, nu numai influenţei, ci mai ales controlului foarte strîns şi constant crescător al Moscovei. (...) Comuniştii, care erau slabi în toate aceste ţări ale Estului, au fost investiţi cu puteri care nu corespund nicidecum importanţei lor numerice şi încearcă peste tot să impună un