Un exerciţiu banal: răsfoitul presei cotidiene româneşti paralel cu ziarele occidentale. Făcut măcar preţ de cîteva zile, pe Internet sau pe... pipăite pur şi simplu, experimentul dă naştere unui frison care zgîlţîie serios imaginea despre viaţă şi lume a oricărui individ matur, interesat de variantele unor răspunsuri la întrebările despre ţara în care trăim.
România e altfel. Geaba încearcă, din cînd în cînd, diverşi ţuţeri ai diferitelor guverne perindate pe la conducerea ţării să ne asigure că toate naţiile au corupţia şi corupţii lor, număr de orfani şi şomeri, impozite sau dispute asemănătoare sau chiar mai grave decît cele de care vorbim, zi de zi, în cercul strîmt al graniţelor noastre. Nu aici este problema. Teza asemănărilor în bine - dar mai ales în rău! - cu alţii n-are nici o relevanţă. E ca şi cînd ai spune că şi nemţii, francezii sau americanii uită, din cînd în cînd, să se spele pe mîini înainte de masă ori încearcă, din cînd în cînd, să fenteze fiscul. Iar lista poate fi extinsă la nesfîrşit. Problema, deşi mi s-ar părea mult mai sugestiv să scriu "problemele", apare cînd măsurăm amploarea discuţiilor şi dezbaterilor din spaţiul public pe marginea acestor subiecte. Iar din acest punct de vedere, exerciţiul empiric al comparării ziarelor româneşti cu cele occidentale cred că are suficientă relevanţă.
Cu excepţia nenorocirii de la 11 septembrie 2001 sau a invadării Irakului de către trupele anglo-americane, nu-mi amintesc, bunăoară, ca presa din România să fi acordat spaţii, pe prima pagină sau în deschiderea jurnalelor de ştiri, unor evenimente din actualitatea externă. Cu mici excepţii, gazetele noastre nu alocă mai mult de o pagină întîmplărilor de dincolo de graniţe, iar, în jurnalele de ştiri televizate ori radiodifuzate, rubrica "ştiri externe" este, adeseori, doar bifată. Oricum, de cele mai multe ori, încape rutina ştirilor despre
