Nu, nu va fi vorba despre sex/sexe, ci despre SF si mainstream, care sint intr-un razboi continuu, asemenea celui din bucatarie (sau din dormitor, daca vreti, si imi pare mult mai apropiata alaturarea).
Uneori am impresia ca lucrurile se linistesc, ca literatura SF (sau macar autorii care o practica) este bagata in seama de pastratorii valorilor mainstream (nu, nu si de fundamentalisti, nu-s chiar atit de naiv, si nici intr-atit de optimist), iar sefistii puri-si-duri accepta ca exista si carti care nu trebuie sa demonstreze stiintific de ce lumea este asa cum e. Apoi se intimpla cite ceva – un articol, un post pe un forum, o recenzie, o ancheta – care ma aduce cu picioarele pe pamint si imi dovedeste ca lucrurile sint asa cum sint, iar nu cum mi le imaginez eu.
Zilele trecute, o amica din Australia (isi semneaza cartile cu un pseudonim asexuat – doua initiale si numele de familie –, semn al unei alte discriminari, scriitor-scriitoare), isi exprima interesul fata de literatura de la noi si ma intreba daca si aici se face o delimitare stricta intre mainstream si literatura de gen. Ca in Australia... e curata prapastie intre ele (desi tot ea spune ca multi dintre scriitorii lor de mainstream sint uneori mai fantasti decit scriitorii de fantasy; cum e si la noi, de altfel; cum e cam peste tot).
Inca nu i-am raspuns. Ma tot invirt (traiasca DOOM 2, viitorul de aur al limbii romane! – a fost o gluma, da?) in jurul cozii, intrebindu-ma daca sa ma dau apartinator de o intelectualitate open mind sau sa recunosc „da, fato, se face diferenta, eu nu mai scriu de mult SF, dar pentru ca am scris cindva, si acum mi se comenteaza cartile ca fiind SF, ba mai mult, mi se reproseaza uneori ca nu sint tocmai SF – de parca as fi zis eu ca sint“.
Nu-mi ies din minte raspunsurile criticilor si scriitorilor la ancheta din Cotidianul, mai ales acel „voi mai ci
