Alex Stefanescu este un personaj emblematic pentru epoca pe care o traim, dominata de confuzia valorilor, de impostura generalizata si de incompetenta ridicata, prin intermediul mass-media, la rang de autoritate recunoscuta. Cartile de „critica literara“ publicate de Alex Stefanescu pina acum dovedesc, la o lectura atenta, prapastia uriasa intre pretentiile autorului si posibilitatile sale reale de a formula o judecata critica pertinenta, argumentata si competenta. Cu aerul ca se pronunta transant in diverse probleme ce tin de literatura contemporana, Alex Stefanescu exhiba in cronicile sale o autosuficienta orgolioasa, dublata de o la fel de evidenta incultura si potentata de un umor involuntar, la fel de suculent precum cel furnizat de „perlele“ candidatilor la bacalaureat.
O analiza pe text(e) este relevanta: predilectia criticului pentru comparatii bombastice, à la Fanus Neagu, pentru parafraza interminabila a operei – indiferent ca e vorba de poezie, de proza sau de o piesa de teatru –, ca si pentru amanuntele nesemnificative, ce frizeaza adeseori ridicolul, acopera intr-atit opera „comentata“, incit la sfirsitul lecturii ramii cu impresia ca singura voce care se aude, strident, este cea a comentatorului. Un „comentator“ locvace, inconsistent, lipsit de fundal cultural, ale carui consideratii reusesc performanta de a nu spune aproape nimic despre semnificatia unei carti anume in contextul operei unui autor, ratind sistematic atit analiza, cit si sinteza.
- Nici istorie a literaturii, nici istorie literara
Cronicarul care se extazia, acum citiva ani, in fata poemelor unei debutante pe care o saluta ca pe „o cummingsa a literaturii romane“ si, pentru a fi mai convingator, cita in extenso un poem „excelent“ – „mi-ai cerut sa fiu a ta/ nu esti primul ce ma vrea/ dar nici unul nu merita/ sa-i dau ceva/ din fiinta mea...“ si tot asa, p
