Alex STEFANESCU
Istoria literaturii romane contemporane, 1941-2000
Editura Masina de scris, Bucuresti, 2005, 1176 p.
Istoria literaturii romane contemporane (1941-2000) a lui Alex Stefanescu nu este, de fapt, o istorie a literaturii romane contemporane. De mult n-am vazut un asemenea rateu de proportii, expus intr-o impecabila haina grafica. Lipsa de criterii si adecvate – cel „politico-literar“ e o inventie! –, si necesare unei sinteze (chiar si intentionala fiind!), absentele scandaloase ale multora dintre scriitori, portretistica in descendenta calinesciana, dar flancata de stilul jurnalistic lipsit adesea de adincime s.a., toate acestea fac din opul, elegant altfel, o nereusita rasunatoare in materie de studiu retrospectiv si nu numai.
Cartea in cauza nu intra nici in perimetrul istoriei literaturii – adica retrospectiva alcatuita dintr-o succesiune de cvasimonografii care intra in sau depasesc asa-numitele canoane in primul rind culturale – si nici in acela al istoriei literare, inteleasa ca o metoda filologica aplicata, in acest caz, la literatura ultimelor sase decenii. E, mai degraba, un puzzle de profiluri puternic subiectivizate, multe scrise cu aplombul cronicarului, dar care, in lipsa referintelor facute, sintem atentionati, „din mers“, pot distorsiona receptarea, chiar si de catre media noastra intelectuala, a unei epoci framintate.
Si asta, de vreme ce examinam un discurs avind ca obiect perioada cuprinsa intre 1941 si 2000, care a cunoscut, totusi, prelungirile avangardei, crizismul anilor ’47-’49 si toate celelalte orientari (onirismul, de plida, nu poate fi aruncat peste gard) ce coaguleaza, vrem nu vrem, incercarile de panoramare a literaturii noastre, atita cita a fost si cita este, in proiectie social-istorica si, in acelasi timp, culturologica. Demersul istoricului literar, care a traversat pina
